Rămâi conectat

Ştirea zilei

Poliţia i-a băgat asul în mânecă lui Piflu! Cu suficienţi bani, se poate construi mai bine fără autorizaţie!

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

SC Piflu SRL a continuat să construiască nederanjată de nicio autoritate în Cetatea Alba Carolina un bloc de locuinţe şi spaţii comerciale, deşi rămăsese fără autorizaţie de construire încă de la începutul anului. Din contră, a construit cu mult mai mult spor, ca şi când ar fi fost informaţi despre soluţia de clasare a plângerii Primăriei Alba Iulia, cu mult înainte ca ea chiar să apară.

bloc cetatea Alba Iulia Piflu Sute de mii de euro au fost astfel investiţi rapid de către Piflu SRL în ridicarea construcţiei, deşi în cazul în care instituţiile statului ar fi constatat că ar fi construit în situaţie de ilegalitate sancţiunea ar fi fost demolarea şi aducerea terenului la forma iniţială, ca să nu vorbim de implicaţiile penale ale cazului. Piflu nu a părut sensibilizată nici de secretarul de stat din Ministerul Culturii, Radu Boroianu, care, anul trecut prezent în Alba Iulia s-a revoltat din cauza acestui proiect imobiliar pe care îl cataloga “construcție nătângă” şi “aberaţie”, amenințând că avizele Ministerului Culturii pentru această construcție vor fi retrase iar cei care le-au acordat vor fi pedepsiți.

În plus, cel puţin declarativ, primarul Mircea Hava confirma în luna iulie că lucrările demarate la blocul din aria protejată a cetății, în apropierea hotelului „Cetate”, se desfăşoară în ilegalitate, fără autorizaţie de construcție valabilă.

Edilul explica atunci că primăria a depus o plângere penală la Poliție şi a sancționat cu amendă firma SC Piflu SRL pentru nerespectarea legii.

Potrivit lui Mircea Hava, constructorul a primit ”nu se știe cum”, în urmă cu mulți ani, aviz de la Ministerul Culturii și, conform legii, Primăria Alba Iulia a fost obligată atunci să elibereze autorizație de construcție. De-a lungul timpului lucrările au întârziat să înceapă iar respectiva autorizație a expirat, însă reprezentantul firmei nu s-a prezentat la reautorizare iar acum construcția se face ilegal.

”Există o plângere penală, există Poliția Monumentelor – e un domn colonel acolo care sunt sigur căși face datoria, dar nu poate veni cu pistolul la ei. Ei au avut autorizație. Întrebați-mă cum și-au obținut avizul de la Ministerul Culturii – nu știu! A nu le da autorizație după ce au avut avizul era un abuz în funcție. N-au lucrat nimic, au depășit autorizația și noi le-am cerut să nu mai construiască nimic, să vină la reautorizare. La reautorizare rămâneau cu ochii în soare! Acum ei lucrează! I-am amendat, am făcut sesizare penală, de aici încolo nu mai pot să fac altceva. Până aici mă lasă legea!”, declara primarul în luna iulie.

Însă, lui Piflu se pare că ori nu i-a păsat, ori a avut în tot acest timp un as în mânecă.

Astfel, documentaţia care a stat la baza anchetei poliţiştilor, produsă de aparatul de specialitate al Primăriei Alba Iulia ori nu a fost temeinic întocmită, din incompetenţă sau interesat, ori firma Piflu SRL s-a aflat tot timpul în cea mai curată legalitate. Sau ce alt motiv ar putea sta la baza finalizării cercetării demarate în urma plângerii penale cu propunerea  soluției de clasare a dosarului. Pentru că recent, conform unor surse apropiate de anchetă, IPJ Alba a trimis către parchet dosarul cu această recomandare, de clasare a dosarului de urmărire penală a constructorului blocului aproape lipit de zidurile Cetăţii.

bloc PifluAcest lucru înseamnă că polițiștii care au efectuat cercetările în acest caz, în urma analizei probelor obţinute de dumnealor sau puse la dispoziţie de primărie, au ajuns la concluzia că SC Piflu SRL nu se face vinovată de  comiterea infracţiunilor de “executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor în zona de protecţie a monumentelor istorice” şi “continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente”, fapte prevăzute de art. 24, al. 1, lit. A şi b, din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie.

Procurorul de caz urmează să aibă însă ultimul cuvânt în acest litigiu. Fie își va însuși soluția propusă de organul de cercetare penală și va emite o ordonanță de clasare a dosarului, fie va retrimite dosarul înapoi polițiștilor pentru continuarea cercetării penale.

Construcția unui bloc P+3 în aria protejată a Cetăţii Alba Carolina, la doar câțiva metri de zidurile fortificației de secol XVIII, continuă să stârnească numeroase controverse.

Ceea ce surprinde cel mai mult în toată această poveste este următorul aspect. Cum a fost posibil ca Inspectoratul de Stat în Cosntrucţii, respectiv inspectorii primăriei, să participe la fazele determinante ale ridicării blocului, când se ştie că încălcarea legii de către un simplu cetăţean, chiar cu mult mai puţin, se lasă cu amenzi şi sancţiuni uriaşe şi cu stoparea imediată a oricărei activităţi.

Informaţii de background

Potrivit panoului de pe șantierul blocului cu pricina, construcția imobilului este efectuată de SC Piflu SRL Alba Iulia , lucrările au început în februarie 2013 și au ca termen de finalizare luna februarie 2015. Blocul va conține apartamenteși spații comerciale. Autorizația de construcție, emisă de primărie în februarie 2012 era valabilă 24 de luni și a expirat în luna februarie, anul acesta.

Proiectul imobilului a fost realizat de arhitectul Lăncrăjan Franchini,  iar documentele legale pentru acest proiect au fost aprobate anterior ca autoritățile locale să inițieze reabilitarea centrului istoric.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie

Unirea Ziarul

Publicat

în

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie Elisa Jeler, elevă în clasa a VI-a B, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, a participat recent la etapa județeană a Olimpiadei de religie, cultul baptist, unde a obținut locul I, reușind să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea