Rămâi conectat

Actualitate

Poliția de Frontieră confirmă că Elena Udrea a fugit din România: Cum a fost posibil

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliția de Frontieră confirmă că Elena Udrea a fugit din România: Cum a fost posibil

„Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează următoarele:

Citește și: Elena Udrea nu a fost găsită la domiciliu de poliţiştii care trebuiau să o ducă la închisoare. Condamnată definitiv la 6 ani de închisoare

Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.

Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei”, anunță Poliția de Frontieră.

Citește și: Magistrații au decis: Elena Udrea merge la închisoare 6 ani

„Dacă a ieșit, probabil că nu era emisă nicio alertă în acel moment. Poliția de Frontieră nu are o bază de date care să centralizeze intrarea sau ieșirea persoanelor. Se vor face verificări”, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul principal de poliție Roxana Popazu, de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Omul de afaceri Cornel Tăbăcaru a mărturisit că a vorbit, aseară, cu Elena Udrea despre ce urma să se întâmple. Astăzi, a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în „Gala Bute”.

„Eu am mai vorbit cu Elena şi trebuie să vă spun un lucru care este o certitudine. Până la lovitura pe care a primit-o fostul preşedinte Traian Băsescu, Elena era sigură că nu se va întâmpla nimic rău cu procesul ei. Aseară am vorbit cu ea ultima dată. Din momentul în care s-a declanşat malaxorul în care a intrat fostul preşedinte Traian Băsescu, ea nu a mai căzut pe gânduri, ci a ştiut sigur că se va întâmpla ceva rău cu ea. Eu i-am spus: „Eleno, ai grijă că malaxorul s-a pornit. Nu cred eu că ăştia, mâine, te iartă şi că stai aşa că nu e aşa. Eu îţi spun să te aştepţi la tot ce este mai rău”. Nu a zis nici da, nici nu”, a spus Cornel Tăbăcaru, în emisiunea Decisiv, de la Antena 3.

„Nu mi-a spus că are de gând să plece din ţară. Jur! (…) Dacă m-aş lua după intuiţia mea şi la cât am cunoscut-o eu bine, bine, vă pot spune că aseară nu mai era în ţară. Dacă mă întrebaţi pe mine”, a mai spus omul de afaceri.

Anul trecut, procurorii DNA au încercat să nu se mai repete episodul din 2018, când Udrea a fugit din România pentru a nu fi dusă la închisoare, însă judecătorii de la două instanţe au refuzat să-i interzică plecarea din ţară.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu: Black Friday -ul din România și lipsa de educație financiară și de ce construiesc nemții o fabrică de armanet în țara noastră. ,,Ce vom face cu ea după ce se va termina războiul? Ținem degetele încrucișate să nu se termine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre principalele știri economice. Black Friday -ul din România și lipsa de educație financiară și de ce construiesc nemții o fabrică de armanet în țara noastră: ,,Ce vom face cu ea după ce se va termina războiul? Ținem degetele încrucișate să nu se termine!” Economistul Radu Georgescu a explicat într-o postare recentă în […]

Citește mai mult

Actualitate

Dani Mocanu și fratele său, de NEGĂSIT după condamnarea definitivă la închisoare. Polițiștii nu i-au găsit la domiciliu și continuă căutările

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Dani Mocanu și fratele său, de NEGĂSIT după condamnarea definitivă la închisoare. Polițiștii nu i-au găsit la domiciliu și continuă căutările Manelistul Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Nando Mocanu, nu au fost găsiți la locuința lor din Ștefănești, Argeș, de polițiștii care au mers să pună în aplicare mandatele de executare a pedepsei. Dani […]

Citește mai mult

Actualitate

Urșii care intră în localități și amenință viața oamenilor vor putea fi împușcați imediat. Amenzi URIAȘE pentru cei care îi hrănesc

Bogdan Ilea

Publicat

în

Urșii care intră în localități și amenință viața oamenilor vor putea fi împușcați imediat. Amenzi usturătoare pentru cei care îi hrănesc Ordonanța care permite împușcarea urșilor care intră în localități a fost adoptată de Guvern. Aceasta cuprinde măsuri noi de intervenție imediată și au rolul de a preveni și a combate atacurile urșilor asupra persoanelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea