Polița RCA s-ar putea reduce cu cel puțin 30%, iar prețul nu se va mai calcula în funcție de vârsta șoferului – PROIECT
Preţul unei poliţe RCA ar putea să nu mai fie calculat în funcţie de vârsta şoferului, potrivit unei propuneri pe care o fac social-democraţii, printr-o iniţiativă legislativă. În plus, aleşii vor ca preţul poliţei să nu mai varieze în funcţie de tipul maşinii, de la un asigurător la altul. Criteriul care va face diferenţa este istoricul şoferului. Social-democraţii şi-au propus ca marţi să voteze proiectul în Senat în regim de urgenţă şi să-l trimită Camerei Deputaţilor.
Firmele de asigurări ar putea fi obligate prin lege să aplice un aşa-numit „tarif de referinţă”, dacă proiectul este votat în forma iniţială.
Acelaşi proiect, depus de parlamentarii PSD, propune ca service-urile care refuză repararea unei maşini accidentate să rămână fără licenţă de funcţionare. Iniţiatorii vor ca legea să fie votată de ambele camere până la finele lunii septembrie şi promit reducerea poliţelor RCA cu cel puţin 30%.
După ce senatorii liberali au anunţat, marţi, ca oficialii ASF vor fi chemaţi la raport în Parlament, miercuri au primit sarcină pe linie de partid şi aleşii PSD.
Preţurile poliţelor RCA au crescut spectaculos, în urma falimentelor Astra şi Carpatica Asig. [INTRA INFO] Prima medie RCA pentru camioanele cu masa mai mare de 16 tone este de 10.704 lei, faţă de 4.843 lei în 2015. Iar la taxiuri, a crescut de la 1.750 de lei la 2.626 de lei în aceeaşi perioadă. Transportatorii au anunţat declanşarea unui protest la nivel naţional, în 15 septembrie.
Până acum, Autoritatea pentru Supravegherea Financiară nu a găsit nicio soluţie.
Sursa Realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”
Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]