Podul de peste Râul Mureş de la Ciumbrud va fi consolidat. Lucrările vor începe anul acesta
Marius Haţegan, vicepreşedinte CJ Alba: Podul de peste Râul Mureş de la Ciumbrud va fi consolidat. Lucrările vor începe anul acesta
Podul de peste Râul Mureş, aflat pe DJ107E Aiud (DN1) – Ciumbrud – Băgău – Lopadea Nouă – Hopârta – Vama Seacă (DJ107D), între Municipiul Aiud şi localitatea componentă Ciumbrud, la km 3 + 895, va fi consolidat în cursul acestui an de către Consiliul Judeţean Alba.
Podul are o vechime de peste 60 de ani, iar până în prezent au fost executate doar lucrări de întreţinere curentă şi periodică, prezentând astfel deficienţe (infiltraţii, stratul de acoperire deteriorat, calea de pod cu denivelări, crăpături şi fisuri, iar parapetul şi calea de trotuare sunt deteriorate), care fac ca traficul auto şi pietonal să nu se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi confort.
Conform studiului de fezabilitate, sunt propuse lucrări la suprastructură, infrastructură şi în ceea ce priveşte racordarea şi terasamentele, dintre care cele mai importante sunt:
- reparații cu betoane speciale la elementele suprastructurii (grinzi, placa între grinzi, antretoaze);
- realizarea unei plăci de suprabetonare din beton armat;
- realizarea trotuarelor şi montarea unor dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație;
- montarea parapeților metalici pietonali și direcționali;
- aplicarea de protecție anticorozivă pe toate suprafețele expuse;
- relocarea conductelor de utilități în afara zonelor circulabile (auto și pietonale);
- asigurarea scurgerii apelor;
- decolmatarea şi reprofilarea albiei pe o distanţă de 30 de metri în amonte şi aval de pod şi tăierea arbuştilor şi arborilor din albia majoră a râului.
A fost finalizat studiul de fezabilitate şi după aprobarea indicatorilor tehnico-economici în viitoarea şedinţa a forului judeţean se va trece la procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, urmând ca apoi să fie efectuate lucrările propriu-zise, durata de execuţie urmând a fi de aproximativ 12 luni. Valoarea totală a investiţiei, conform documentaţiei este de 3,80 milioane lei, din care construcţii + montaj 3,16 milioane lei. Sursa de finanţare este bugetul propriu al CJ Alba.
DJ 107E se intersectează la Ciumbrud cu DJ 142 L, unde se vor executa anul acesta lucrări de modernizare pe porţiunea Căpud – Zărieş – Gara Podu de Mureş (Halta Mihalţ – DN 14B), astfel prin cele două proiecte de modernizare şi consolidare a infrastructurii rutiere se va crea o rută alternativă de transport pe direcţia Blaj – Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]