Politică Administrație

PNL vrea alegeri pe 11 decembrie, PSD pe 4 decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Vasile Blaga, copreşedintele PNL, a anunțat că liberalii doresc organizarea alegerilor parlamentare la 11 decembrie, și nu pe 4 decembrie, când propun cei de la PSD, pentru că vacanța de Ziua Națională ar determina o prezență mică la vot.

vot multipluVasile Blaga este de părere 4 decembrie, data preferată de cei de la PSD pentru desfășurarea scrutinului, coincide cu o serie de zile libere – Sfântul Andrei, 1 și 2 decembrie, de Ziua Națională -, la care se adaugă pregătirile de Moș Nicolae, ceea ce ar determina o absență considerabilă la urne.

La rândul lor, cei de la PSD au invocat tot temerea că lumea ar absenta la urne, dar pentru 11 decembrie. Liderul formațiunii, Liviu Dragnea, a declarat zilele trecute că PSD nu este de acord cu această dată, pentru că ar putea fi frig și lumea să nu se prezinte la vot.

Ultimele alegeri parlamentare, în 2012, au avut loc la 9 decembrie, fiind, la vremea aceea, preferată această dată de către Guvernul USL, condus de Victor Ponta, pentru a nu se suprapune cu vacanța de 1 Decembrie și de Sf. Andrei.

Potrivit legii, Guvernul este cel care stabilește data alegerilor. Astfel, Dacian Cioloș a anunțat că le-a propus partidelor să aleagă între 27 noiembrie, 4 decembrie și 11 decembrie. Premierul are o serie de discuții cu liderii partidelor, iar săptămâna viitoare ar urma să anunțe data la care vor avea loc alegerile parlamentare.

27 noiembrie ar fi o dată care ar fi cuprinsă în interiorul mandatului actualei legislaturi.

Cei de la PSD l-au acuzat pe prim-ministrul Cioloș că ar favoriza PNL în intenția sa de a organiza alegeri parlamentare la 11 decembrie.

Sursa: digi24


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat | Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir.  După ce i-a înscăunat în fotoliul de director pe Sava și Trifan, amândoi cercetați pentru probleme cu legea, „ciuma roșie” își încearcă din nou norocul și împinge la înaintare un nou șef la conducerea Uzinei […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție de peste 24 de milioane de lei pentru stocarea energiei regenerabile în Alba Iulia: Urmează să fie depusă cerere de finanțare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de peste 24 de milioane de lei pentru stocarea energiei regenerabile în Alba Iulia: Urmează să fie depusă cerere de finanțare Un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru Municipiul Alba Iulia”, precum și a cheltuielilor legate de proiect, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aleșii locali și județeni, care ocupă funcții la stat, scapă de incompatibilitate: Ce schimbări aduce noua lege

Ioana Oprean

Publicat

în

Aleșii locali și județeni, care ocupă funcții la stat, scapă de incompatibilitate: Ce schimbări aduce noua lege Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri, 9 septembrie 2026, legea prin care sunt abrogate prevederile din Codul administrativ care puteau duce la incompatibilitatea consilierilor locali și județeni care ocupă și anumite funcții în administrația publică. Modificarea vine după […]

Citește mai mult