PNL Alba: Din semestrul II al acestui an școlar, o șansă în plus pentru copiii defavorizați de a merge la grădiniță. Programul ”Fiecare copil în grădiniță!”, susținut de PNL
Începând cu semestrul al doilea al acestui an școlar, copiii provenind din familiile cu posibilități materiale reduse vor avea o şansă în plus de a merge la grădiniţă. Faptul se datorează aplicării Legii 248/2015 la nivel naţional, a transmis, printr-un comunicat de presă, PNL Alba.
Potrivit acestora, la inițiativa Ovidiu.Ro, Partidul Național Liberal a susţinut şi promovat în Parlament programul prin care copiii care provin din familii cu un venit mai mic de 284 de lei pe membru să beneficieze de un tichet social în valoare de 50 de lei, lunar.
Stimulentul este condiționat de prezența zilnică la grădiniță a celor mici, cu excepția cazurilor de absențe motivate. Banii vor putea fi folosiţi pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de igienă, îmbrăcăminte, rechizite.
Acest rezultat este un model de colaborare a societății civile cu partidele politice și a Parlamentului cu Guvernul. Partidul Național Liberal va urmări cu atenție aplicarea legii, unul dintre scopurile principale fiind și scăderea ratei abandonului școlar.
În acest moment, în România, sunt peste 111.000 de copii cu vârste cuprinse între trei şi şase ani care ar putea beneficia de acest program.
Prin această lege se încurajează prezenţa copiilor la grădiniţă, integrarea lor în societate și diminuarea inegalităților sociale, în condițiile în care, statisticile arată faptul că în România doi din trei copii din familii cu posibilități materiale reduse, nu merg la grădiniţă, a transmis prof. dr. Adrian Simion, Vicepreședinte PNL Alba Iulia, Președinte al Comisiei Naționale de Educație a TNL.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
