Curier Județean

Plângere penală prealabilă împotriva a trei directori de şcoli

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sindicatul Învăţământ Zona Aiud (SIZ) a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud plângeri penale prealabile sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor împotriva directorilor Liceului Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureş, Grupului Şcolar Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud şi Şcolii „Ovidiu Hulea” Aiud, a declarat prof. Petru Damo, preşedintele SIZ Aiud.
Liderul sindical susţine că prof. Carmen Doina Vasilca ar fi  diminuat „în mod nelegal, unilateral, retroactiv şi abuziv salariile pe luna decembrie 2010” ale tuturor angajaţilor din Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureş, cu sume fixe variind între 8 şi 24 de lei, reprezentând impozitul pe tichetele-cadou primite acum doi ani. În replică, prof. Carmen Vasilca susţine că diminuarea respectivă s-ar fi efectuat în urma unei adrese a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba prin care primăria, în calitate de ordonator de credite, solicitase printr-un fax din 26 octombrie 2010 să procedeze la aceste reţineri cu titlu de recuperare impozit neplătit aferent acordării tichetelor-cadou pe anul 2008, iar nota respectivă ar fi primit-o toate şcolile din oraş. Ea a precizat că măsura a fost dispusă în urma unui control al Curţii de Conturi, care a constatat că şcoala a plătit doar contribuţiile la buget aferente tichetelor-cadou, nefiind virat şi impozitul corespunzător.
O situaţie similară este şi la Şcoala „Ovidiu Hulea” Aiud, unde s-a reţinut suma de 16 lei din salariile pe luna decembrie ale unui număr de 68 de angajaţi din totalul de 92 angajaţi. „Nu am forţat pe nimeni să dea această sumă. Cei care au vrut să-i plătească au semnat un tabel de acord prin care au cerut să li se reţină pe statul de plată, iar vreo 30, care n-au fost prezenţi, au plătit din mână. Am primit o adresă de la Finanţe şi s-a impozitat doar diferenţa de la 150 la 200 de lei, cât a fost valoarea tichetelor-cadou primite”, a declarat prof. Constantin Groza, directorul Şcolii „Ovidiu Hulea”.
Acelaşi cuantum, de 16 lei, a fost reţinut tuturor angajaţilor Grupului Şcolar Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud. Prof. Simona Lazăr, directorul grupului şcolar, susţine că reţinerea s-a făcut pe baza unei adrese de la Primăria Aiud şi de la Finanţe. „N-am făcut nimic de capul nostru, nu este vorba despre niciun abuz, ci suma a fost reţinută ca orice reţinere de impozit pe venit. În 2008 am achitat doar viramentele, iar acum se plăteşte şi impozitul”, a declarat prof. Simona Lazăr. Mai mult, a adăugat directoarea Grupului Şcolar Agricol Ciumbrud, Curtea de Conturi a anunţat că va veni din nou în control, iar la unităţile şcolare unde nu s-a achitat impozitul aferent tichetelor-cadou pe anul 2008 va fi reţinută contravaloarea integrală a tichetelor-cadou primite. Ea a precizat că, din informaţiile pe care le deţine, directorii celorlalte şcoli au decis să reţină impozitul respectiv în luna ianuarie 2011, excepţie făcând Colegiul Naţional „Bethleen Gabor”, unde impozitul fusese virat odată cu celelalte viramente în anul 2008.
În argumentarea acuzaţiilor, prof. Petru Damo spune că „plata sau neplata impozitelor nu este imputabilă salariatului, ci este imputabilă angajatorului/direcţiunii unităţii şcolare, respectiv primăriei (adică ordonatorilor de credite), aceste instituţii având competenţe specifice stabilite de lege în această privinţă. Aşadar, chiar dacă impozitele aferente acordării tichetelor-cadou pe anul 2008 ar fi trebuit plătite la vremea respectivă şi nu au fost, această chestiune nu este vina salariaţilor, ci a departamentelor contabile ale unităţilor şcolare, respectiv ale primăriei, aceştia din urmă fiind responsabili în faţa legii. Recuperarea sumelor cu titlu de impozit pe tichetele-cadou acordate pe anul 2008 şi neplătite de către angajator, respectiv primărie trebuie făcută de la angajator, respectiv de la primărie, dovada irefutabilă în acest sens fiind chiar adresa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba (D.G.F.P. Alba), care este adresată imperativ primarilor şi nicidecum salariaţilor vreunei unităţi şcolare”. În plus, el afirmă că reţinerile s-au făcut fără existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, încălcându-se astfel prevederile Codului Muncii. La Aiud, susţine liderul sindical, angajaţii şi-ar fi dat acordul pentru reţinerea impozitului menţionat sub presiunea conducerii şcolii, în timp ce la Ciumbrud şi Ocna Mureş nu li s-ar fi cerut acordul persoanelor afectate.
Preşedintele SIZ Aiud a menţionat că va declanşa şi un proces civil pe această temă, mai ales că tichetele-cadou nu erau considerate venit salarial în 2008, iar prevederile legii nu se aplică retroactiv. Totodată, în şedinţa din 17 decembrie a Colegiului Liderilor Sindicatului Învăţământ Alba, el a  cerut preşedinţilor organizaţiilor zonale să convoace urgent comisia partiară sindicat-patronat şi să dezbată această problemă, pentru a-i proteja atât pe sindicalişti de diminuarea salariilor, cât şi pe… directorii de şcoli de eventualele plângeri penale pe care sindicatul le-ar formula împotriva lor.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Angajații Spitalului Orășenesc Cugir, acțiune de deszăpezire a aleilor din curtea instituției: ,,Pentru buna funcționare și pentru asigurarea unui mediu sigur și accesibil”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Angajații Spitalului Orășenesc Cugir, acțiune de deszăpezire a aleilor din curtea spitalului: ,,Pentru buna funcționare și pentru asigurarea unui mediu sigur și accesibil” O parte dintre angajații Spitalului Orășenesc Cugir au participat la o acțiune de deszăpezire a aleilor din curtea spitalului, astăzi, 14 ianuarie 2026.  Scopul a fost de a menține accesul în condiții […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Daniela Nistor, tânăra din județul Alba care a pornit de pe scena căminului Cultural din Vințu de Jos și a ajuns în lumina reflectoarelor

Mif Lorena

Publicat

în

FOTO | Daniela Nistor, tânăra din județul Alba care a pornit de pe scena căminului Cultural din Vințu de Jos și a ajuns în lumina reflectoarelor Daniela Nistor, o tânără de 20 de ani din Vințu de Jos, este o nouă concurentă la populara emisiune televizată Casa Iubirii. Participă din dorința de a se îndrăgosti, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Gestionarea câinilor fără stăpân din Sebeș: Licitație de peste 900.000 de lei pentru delegarea serviciului

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Sebeș: Licitație pentru delegarea serviciului Primăria Sebeș a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de atribuire a contractului de delegare de gestiune prin concesiune a Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân de pe raza UAT a Municipiului Sebeș.  Obiectul contractului propus, cu o valoare totală […]

Citește mai mult