Pieţele oraşului Alba Iulia. Lupta adepţilor „pieţei” Custozza împotriva adevărului istoric

În perioada în care discuţiile pentru salvarea parcului Custozza erau în plină desfăşurare, contestatul arhitect Lăncrăjan Franchini (puternic contestat în prezent pentru piramida şi „staţia de metrou” din Cetate) aducea ca argument suprem pentru defrişarea parcului faptul că această zonă ar fi constituit piaţa oraşului şi prin defrişare se reda oraşului această piaţetă.
Nu am fi reabordat acest aspect dacă ideea de „piață a oraşului în centrul cetăţii”, idee falsă, de altfel, şi care se baza doar pe presupuneri greşite, nu ar fi fost reluată într-un nou document de arhitectură, respectiv „Actualizare zonă protejată Cetatea Alba Carolina”, document care se află teoretic încă în dezbatere publică.

În cadrul acestui document, care va stabili şi modificările ulterioare ale centrului cetăţii (despre care vom mai vorbi), există un capitol special întocmit de către doi istorici cu privire la cetatea Alba Iulia. Din nefericire, aceşti doi istorici nu sunt albaiulieni şi nici familiarizaţi cu oraşul, aşa că au făcut doar o compilaţie din lucrările altor istorici, de data asta albaiulieni. Ca orice compilaţie, şi aceasta suferă de inexactităţi, lipsă de cursivitate şi concluzii greşite.
Una dintre aceste concluzii este aceea conform căreia se sugerează că oraşul medieval Alba Iulia se află preponderent înăuntrul cetăţii, că înăuntrul cetăţii se desfăşura cea mai mare parte a vieţii sociale a oraşului, acesta având o piaţă publică în centrul cetăţii. Afirmarea existenţei pieţei publice înăuntrul cetăţii este o mare inexactitate izvorâtă din necunoaşterea istoriei oraşului (Ce-i drept, o istorie foarte bogată, stufoasă, întinsă pe aproape 2000 de ani şi încă subiect de cercetări şi controverse între istorici).
Adevărul este că niciodată piaţa publică a oraşului nu a existat în centrul cetăţii nici în perioada romană, nici în evul mediu şi nici în epoca modernă!
În epoca romană este clar. Castrul roman era o garnizoană, o unitate militară, aşa că este exclus ca într-o unitate militară romană să fi fost amenajată o piaţă publică. Pentru această afirmaţie nici nu este nevoie de dovezi, este aproape o axiomă.
În perioada cunoscută a evului mediu (începând de la Gyula) şi până în epoca modernă (respectiv până la construirea cetăţii Vauban) oraşul Alba Iulia s-a dezvoltat în afara cetăţii. În afara cetăţii avea loc întreaga viaţă socială, inclusiv activitatea comercială sau religioasă. De pildă, viaţa religioasă nu se desfăşura exclusiv în catedrala romano-catolică. Oraşul însuşi deţinea în afara cetăţii cel puţin două biserici parohiale şi anume Biserica Sf. Nicolae şi respectiv Biserica Sfintei Fecioare. Sub celebrele blocuri M dinspre hotel Cetate se află şi cimitirul oraşului. La construcţia blocurilor (aproximativ anul 1976), excavatoarele care săpau fundaţiile scoteau zeci de oseminte deodată, iar la sfârşitul zilei de lucru, oseminte ne­scoase încă se puteau zări în pământul răscolit. Cu siguranţă în apropiere se află cel puţin una dintre aceste două biserici precum şi piaţa oraşului, identificată de către istorici ÎN AFARA cetăţii, respectiv în faţa porţii Sf. Mihail a cetăţii, pe locul actual al parcului Unirii. Această piaţă era numită şi forum, deci era nu numai un loc de desfăşurare a comerţului, ci şi o piaţă de ceremonii.
Niciun document nu vorbeşte de o piaţă publică în interiorul cetăţii. Documentele vorbesc însă de spaţii libere din interiorul cetăţii medievale care erau folosite ca şi grădini de zarzavaturi, ceea ce justică spaţiile libere dintre clădiri evidenţiate în desenele vremii. Viaţa comercială şi socială a oraşului se desfăşura în afara cetăţii pentru că însăşi oraşul era în afara acesteia. Mai putem preciza că iniţial cetatea era o cetate episcopală iar ulterior o cetate princiară, iar documente ale vremii vorbesc despre “cetatea şi oraşul nostru”, deci despre două entităţi diferite.
În 1715 începe construcţia actualei cetăţi. Motiv de mândrie pentru actuala administraţie locală, cetatea habsburgică a fost însă distrugătoare pentru patrimoniul cultural al oraşului. Întreg oraşul Alba Iulia, situat pe locul actualului cartier Cetate, a fost distrus împreună cu bisericile parohiale şi orice altă construcţie. Scopul acestei distrugeri nu a fost construirea pe locul acestuia a cetăţii (care a fost ridicată pe locul vechii cetăţi medievale) ci formarea acelui cordon militar de apărare care prevedea ca pe o distanţă de cel puţin 300 de metri de noua cetate să nu se afle nicio construcţie care să faciliteze ascunderea unui eventual duşman.
Albaiulienii au suportat cu greu şi cu tristeţe demolarea caselor lor desfăşurată chiar şi sub ameninţarea tunurilor. Puţinii albaiulieni care nu au plecat în alte localităţi şi-au reconstruit case în zona actuală a oraşului de jos, care, fiind o zonă mlăştinoasă la vremea aceea, a făcut ca aceste case să fie construite pe locuri mai înalte, izolate unele de altele, amplasate haotic şi fără un plan urbanistic. Albaiulienii care au plecat, au plecat mulţi în Caransebeş (românii) sau în Aiud (maghiarii).
Nici după construirea cetăţii Vauban piaţa oraşului nu a fost în centrul acesteia. În nici un caz. Afirmaţia conform căreia zona parcului Custozza era anterior piaţă publică este total falsă. Cetatea Alba Iulia nu avea piaţa publică şi pentru faptul că această cetate era una militară, o garnizoană. În garnizoană nu se fac pieţe. Pieţele oraşului erau în număr de cel puţin două sau chiar trei, situate în afară cetăţii după cum urmează: o piaţa agroalimentară în careul format astăzi de către blocul 280 pe o latură, palatul Ghizela până la clădirea CEC pe cealaltă latură şi clădirea CEC pe latura mică. Această piaţă se numea Hunyadi Ter (piaţa Huniazilor, în amintirea lui Iancu de Hundeoara). Această piaţă a mai purtat şi numele de Deak Novak ter şi numele de VASAR ter (piaţa oraşului!!) sau PIAC ter (piaţă pur şi simplu); o altă piaţetă mai mică, numită Ferenc Novak ter, în fața hotelului Transilvania de astăzi; o piaţă probabil de animale în zona părculeţului actual de lângă Prefectura Alba, denumită Szecheny ter (piaţa Szecheny, numită aşa în amintirea patriotului maghiar conte Istvan Szecheny, un personaj istoric respectabil).
Concluzia este una singură. În interiorul cetăţii nu a existat niciodată în 2000 de ani o piaţă publică. Cele trei persoane care invocă existenţa unei pieţe publice a oraşului în interiorul cetăţii se află într-o foarte mare eroare. Dacă această idee nu ar fi avut urmări (distrugerea parcului Custozza) nici nu am fi vorbit de această greşeală. Din păcate, această idee va avea urmări în continuare pentru că se propune înfiinţarea a încă 200 de locuri de parcare, inclusiv pentru autocare, în centrul cetăţii, pe lângă cele două sute existente acum, ceea ce va sufoca cetatea. Dar după cum ştim, locurile de parcare se fac cu pavele. Deci, totul se leagă…

Octavian RADU
PS: din sondajul public realizat pentru proiectul “Actualizare zonă protejată Cetatea Alba Carolina”, cea mai importantă nemulţumire a albaiulienilor este (cităm din document): “Spaţiile verzi din interiorul Cetăţii sunt insuficiente (ca număr şi suprafaţă), fiind prea mult spaţiu betonat. Nu există umbră vara, iar iarna nu este protecţie împotriva vântului. Este nevoie de plantarea de arbuşti în interiorul Cetăţii, dar şi de amenajarea de spaţii pentru flori etc. Acestea ar conferi o ambianţă mai „prietenoasă” spaţiilor din Cetate, care acum par «goale»”.
Susţin şi acum că defrişarea parcului Custozza a fost o mare eroare. El putea fi înfrumuseţat, nu pavat! Iar prezenţa maşinilor în centrul cetăţii este oribilă şi ca imagine, şi prin numărul lor exagerat.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI