Cultură Educație

Piaţa aurului şi-a revenit după recesiune

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pentru piaţa aurului, 2010 a adus doar evoluţii pozitive şi a demonstrat că sectorul este unul profitabil, arată raportul World Gold Council, recent dat publicităţii. Cifrele o demonstrează cu prisosinţă: după un 2009 slab, anul trecut a marcat o revenire a cantităţii de aur de pe piaţă, exprimată în tone. Deşi cantitatea în sine a fost la niveluri comparabile cu anul 2008, valoarea metalului preţios a crescut semnificativ.
Astfel, cererea de aur a fost de 3.811 tone în 2008, a scăzut pe anul următor la 3.493 de tone, iar anul trecut şi-a revenit, marcând chiar o uşoară creştere, până la 3.812 tone. Altfel stau lucrurile când ne uităm la valoarea financiară a aurului: exprimată în dolari, aceasta a fost de 106 miliarde acum doi ani, 109 miliarde în 2009 şi 150 de miliarde de dolari anul trecut. Creşterea preţurilor nu a fost deloc oprită de cantitatea de aur disponibilă pe piaţă, care a fost în 2010 mai mare decât cea din 2009, respectiv de 4.108 tone, faţă de 4.034.
Piaţa a fost dominată de Asia: India, China, Hong Kong, Taiwan şi Japonia ocupă în ordine primele locuri ale clasamentului cumpărătorilor. Astfel, nu doar că aurul s-a dovedit din nou cea mai solidă investiţie pe perioada de criză, ci piaţa a marcat şi o creştere de proporţii; între valoarea cantităţii tranzacţionate în 2010 şi cea din anul precedente există un plus de 40%.(A.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult