Petrești: Un comerciant ambulant din Timișoara s-a ales cu amendă și marfa confiscată
Un tânăr din Timişoara a fost surprins de jandarmii din Sebeş când încerca să vândă 5 aparate de masaj fără documente legale. Bărbatul a fost depistat în localitatea Petreşti în timp ce oferea spre vânzare marfa pentru care nu deţinea acte legale de provenienţă. Mai mult, nu a fost în măsură să prezinte documente de certificare a faptului că activitatea de comerţ se desfăşura în conformitate cu prevederile legale.
Vânzătorul ambulant a fost identificat ca fiind Ştefan Lupoi, de 27 de ani, domiciliat în municipiul Timişoara şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 de lei. Totodată cele cinci aparate de masaj găsite asupra sa au fost ridicate în vederea confiscării şi depuse în camera de corpuri delicte a Jandarmeriei Alba.
”Pentru prevenirea acestor fapte, reamintim cetăţenilor că, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cei care desfăşoară activităţi de comerţ ambulant în alte locuri decât cele autorizate şi/sau nu pot dovedi provenienţa bunurilor riscă amenzi contravenţionale cuprinse între 1000 şi 1500 de lei şi confiscarea mărfurilor care au făcut obiectul faptelor de comerţ. Totodată facem apel la cetăţeni să sesizeze la 112 actele de comerţ ambulant desfăşurate în afara cadrului legal şi îi asigurăm că vom acţiona prompt pentru eradicarea acestora”, spune Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia: Cea mai mare colecție de incunabule din România a fost scanată integral / „Accesul la cultură nu e un privilegiu, ci o necesitate”
Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia: Cea mai mare colecție de incunabule din România a fost scanată integral / „Accesul la cultură nu e un privilegiu, ci o necesitate” O performanță excepțională pentru patrimoniul cultural românesc: cea mai mare colecție de incunabule din România a fost scanată integral. După un an și câteva luni de muncă, […]
Părinții care revin la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi salariul și indemnizația integrală: Stimulentul de inserție ar putea fi egal cu indemnizația
Părinții care revin la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi salariul și indemnizația integrală: Stimulentul de inserție ar putea fi egal cu indemnizația Părinții din România, care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului, ar putea primi, pe lângă salariu, întreaga indemnizație pe care […]
Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Românii ar putea avea parte de o vreme relativ blândă de Ziua Națională a României. Potrivit estimărilor meteorologice publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru săptămâna 30 noiembrie – […]
