Părinții care revin la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi salariul și indemnizația integrală: Stimulentul de inserție ar putea fi egal cu indemnizația
Părinții care revin la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi salariul și indemnizația integrală: Stimulentul de inserție ar putea fi egal cu indemnizația
Părinții din România, care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului, ar putea primi, pe lângă salariu, întreaga indemnizație pe care ar fi primit-o dacă ar fi rămas în concediu. Propunerea aparține unor parlamentari PNL și USR.
Inițiativa legislativă L604/2026 a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan. Aceștia propun ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care părintele ar fi avut dreptul dacă ar fi continuat concediul.
Deputatul PNL Ionel Bogdan a explicat, într-o postare pe Facebook, că actuala valoare a stimulentului este prea mică în raport cu cheltuielile pe care le presupune creșterea unui copil.

„650 de lei/lună. O nimica toată în raport cu cheltuielile pentru creșterea unui copil. Să presupunem că ești părinte și vrei să te întorci la muncă înainte să-ți închei concediul pentru creșterea copilului. În prezent, plata indemnizației se oprește și poți primi un stimulent de inserție de maximum 650 de lei pe lună, o sumă foarte mică în raport cu cheltuielile pentru creșterea unui copil”, a transmis deputatul.
Salariul ar putea fi cumulat cu întreaga indemnizație
Potrivit inițiatorilor, noul mecanism ar permite părinților să revină la activitatea profesională fără să piardă sprijinul financiar acordat pentru creșterea copilului.
„Prin proiectul pe care l-am inițiat împreună cu colegii mei din PNL și USR, propunem să primești, pe lângă salariu, echivalentul întregii indemnizații”, a explicat Ionel Bogdan.
Deputatul a oferit și un exemplu pentru a ilustra modul în care ar funcționa măsura.
„De exemplu, dacă indemnizația ta este de 4.000 de lei, odată cu adoptarea proiectului de către Parlament, ai putea primi salariul plus 4.000 de lei în fiecare lună. Tu alegi când revii la muncă. Statul trebuie să te sprijine să poți face această alegere!”, a mai transmis parlamentarul.
În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni pot primi un stimulent de inserție de 1.500 de lei. Pentru cei care se întorc ulterior, cuantumul este de 650 de lei. Indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei pe lună, potrivit datelor prezentate de PNL.
Proiectul prevede și menținerea stimulentului de inserție de 650 de lei după ce copilul împlinește 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități, până la vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani.
Inițiatorii atrag atenția că perioadele îndelungate petrecute în afara pieței muncii pot afecta perspectivele profesionale ale părinților, în special în cazul familiilor cu mai mulți copii.
„Un părinte care are doi sau trei copii poate ajunge să petreacă șase sau chiar mai mulți ani în afara pieței muncii. O asemenea perioadă înseamnă oportunități profesionale pierdute și o revenire mai dificilă la serviciu”, susțin liberalii.
PNL invocă scăderea natalității
Propunerea este susținută și prin argumentul declinului demografic. În 2025, în România s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent. În plus, în perioada 2011-2021, populația țării a scăzut cu peste un milion de locuitori.
Reprezentanții PNL consideră că statul trebuie să le ofere părinților posibilitatea de a continua activitatea profesională fără să fie nevoiți să renunțe la sprijinul financiar destinat creșterii copilului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia: Cea mai mare colecție de incunabule din România a fost scanată integral / „Accesul la cultură nu e un privilegiu, ci o necesitate”
Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia: Cea mai mare colecție de incunabule din România a fost scanată integral / „Accesul la cultură nu e un privilegiu, ci o necesitate” O performanță excepțională pentru patrimoniul cultural românesc: cea mai mare colecție de incunabule din România a fost scanată integral. După un an și câteva luni de muncă, […]
Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Românii ar putea avea parte de o vreme relativ blândă de Ziua Națională a României. Potrivit estimărilor meteorologice publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru săptămâna 30 noiembrie – […]
Prima zi de școală NU va fi liberă petru părinții din România. Parlamentul a respins propunerea
Prima zi de școală NU va fi liberă petru părinții din România. Parlamentul a respins propunerea Proiectul de lege prin care ziua de începere a anului şcolar pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial era declarată zi liberă pentru părinţi a fost respins miercuri, 4 noiembrie 2026, de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege avea ca […]
