Petrecere pe strada Viitorului din Cugir întreruptă în forță de jandarmi. Bărbat încătușat și predat polițiștilor
În urma unui apel la 112, luni, 6 aprilie a.c., un echipaj de jandarmerie s-a deplasat pe strada Viitorului din oraşul Cugir deoarece gălăgia care răzbătea dincolo de pereţii unui apartament nu mai putea fi tolerată de ceilalţi locatari.
Potrivit Jandarmeriri Alba, “din spusele apelantului, se pare că înainte de a apela la jandarmi, acesta încercase să-l convingă pe proprietar să înceteze, dar fusese refuzat şi îndemnat să-şi pună “dopuri în urechi”. Sosiţi de urgenţă la faţa locului, jandarmii au luat măsuri pentru reinstaurarea liniştii în bloc, iar principalii vinovaţi au fost identificaţi ca fiind doi invitaţi ai gazdei, B.G. ( 42 de ani ) şi B.C. ( 19 ani ). Tată şi fiu, ambii din Cugir, pentru faptele lor au fost sancţionaţi contravenţional, primul cu avertisment scris, iar al doilea cu avertisment verbal.
Deşi la plecarea jandarmilor cei care petreceau au admis să-şi continue cheful fără a-i mai deranja pe vecini, la numai 30 de minute jandarmii au fost rechemaţi în acelaşi bloc de locuinţe deoarece distracţia scăpase din nou de sub control. Aceeaşi persoană a fost identificată ca fiind principala vinovată de tulburarea liniştii locatarilor. Este vorba de B.G. ( 42 de ani ), care de data aceasta a fost sancţionat cu amendă în valoare de 500 de lei. În momentul aplicării sancţiunii, proprietarul apartamentului care găzduia cheful a intervenit într-un mod agresiv, solicitând echipajului de jandarmerie să plece şi să-i lase în pace invitaţii. Aflat în avansată stare de ebrietate, a ameninţat patrula cu acte de violenţă, drept pentru care a fost încătuşat şi invitat la sediul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Cugir, fiind predat ulterior unui echipaj de poliţie pentru continuarea verificărilor. Văzându-şi prietenul condus de jandarmi, B.C. ( 19 ani ), care cu numai câteva minute înainte fusese avertizat verbal, a intervenit şi a încercat să împiedice acţiunea legitimă a forţelor de ordine. A fost calmat, fără a fi nevoie de folosirea mijloacelor din dotare, iar pentru fapta sa a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3000 de lei.
Pentru prevenirea acestor fapte atragem atenţia că, potrivit prevederilor legale, tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 de lei. De asemenea, constituie tot contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 3000 şi 6000 de lei fapta de împiedicare, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Investițiile străine în România, prăbușire cu 80% comparativ cu 2025. Economist: ,,Suntem la un pas de a începe să ne împrumutăm de la cămătari, iar cămătarul principal pentru țări se numește FMI”
Investițiile străine în România, prăbușire cu 80% comparativ cu 2025. Economist: ,,Suntem la un pas de a începe să ne împrumutăm de la cămătari, iar cămătarul principal pentru țări se numește FMI” Investițiile străine, prăbușire cu 80% comparativ cu 2025, scrie economistul Radu Georgescu într-o postare recentă. Acesta este de părere că ,,România este la […]
Analize medicale gratuite, fără goana de la începutul lunii: CNAS pregătește eliminarea plafoanelor. Aproape 100 de analize din pachetul de bază
Analize medicale gratuite, fără goana de la începutul lunii: CNAS pregătește eliminarea plafoanelor. Aproape 100 de analize din pachetul de bază Pacienții din România care au nevoie de analize medicale de laborator ar putea scăpa de goana după fondurile care se epuizează rapid la începutul fiecărei luni. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) intenționează […]
Când este interzis să lași mașina „pe avarii” și când nu: Situațiile în care poți lua amendă și care e valoarea ei
Când este interzis să lași mașina „pe avarii” și când nu: Situațiile în care poți lua amendă și care e valoarea ei Luminile de avarie au un rol precis în Codul rutier și nu transformă o oprire neregulamentară într-una legală, iar mașina pe avarii nu poate fi lăsată oriunde, chiar dacă șoferul consideră că oprește […]