Peste 7.000 de amenzi aplicate de polițiști duminică, la nivel național. 447 de permise au fost reținute și 141 de certificate de înmatriculare au fost retrase
Ieri, polițiștii au intervenit la peste 2.500 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 7.000 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate, au constatat aproape 650 de infracțiuni.
La data de 21 ianuarie a.c., aaproape 8.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 271 de acțiuni și s-a intervenit la 2.523 de evenimente, dintre care 2.102 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 647 de infracţiuni, iar 165 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 7 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 24 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.371 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 34.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 129 de infracțiuni la regimul rutier.
Au fost reținute 447 de permise de conducere și au fost retrase 141 de certificate de înmatriculare.
Sursa: politiaromana.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română
Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română Tot mai mulţi pensionari suportă din ce în ce mai greu cheltuielile pe care le au de făcut, din cauza situaţiei economice tot mai dificile din România, astfel că aşteaptă cu tot mai multă nerăbdare […]
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]
Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună
Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]
