Actualitate

Peste 640 de licenţiaţi solicită echivalarea studiilor cu postul didactic ocupat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Peste 640 de cadre didactice din învăţământul preşcolar şi primar care până la intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 au absolvit ciclul de licenţă şi-au depus la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba cererea pentru a li se considera îndeplinită condiţia pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar sau primar etc. Cadrele didactice care urmează cursurile unei facultăţi acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu pentru dobândirea licenţei în cadrul ciclului I de studii universitare de licenţă în specialitatea postului didactic sau catedrei ocupate au obligaţia de a dobândi în termen de maxim 3 ani de la intrarea în vigoare a metodologiei diploma de licenţă în specialitatea postului, în concordanţă cu Centralizatorul în vigoare. Cadrelor didactice care au absolvit ciclul de licenţă li se va elibera decizia de titularizare actualizată cu noua funcţie didactică, postul, catedra şi denumirea unităţii de învăţământ. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Actorul Bob Rădulescu, gest sufletesc după ce o fermă pomicolă din Ardeal a „ars” 40.000 de euro într-o noapte pentru a salva florile de cireș din livadă: ,,Să creștem împreună ca și comunitate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Actorul Bob Rădulescu, gest sufletesc după ce o fermă pomicolă din Ardeal a „ars” 40.000 de euro într-o noapte pentru a salva florile de cireș din livadă: ,,Să creștem împreună ca și comunitate” Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu, care locuiește în apropierea Fermei Steluța din Cluj-Napoca, s-a declarat profund impresionat de eforturile vecinilor săi, după […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Artemis II s-a întors pe Pământ: Zbor istoric în jurul Lunii despre care NASA spune că este „doar începutul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Artemis II s-a întors pe Pământ: Zbor istoric în jurul Lunii despre care NASA spune că este „doar începutul” Capsula Orion, având la bord cei patru astronauți ai misiunii Artemis II, a amerizat vineri seară în Oceanul Pacific, în largul coastelor Californiei, marcând finalul cu succes al primei misiuni cu echipaj uman care a zburat […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, InfoCons a realizat un studiu asupra produselor care se regăsesc, în mod obișnuit, pe masa tradițională de Paște, analizând valorile nutriționale ale acestora, respectiv cantitatea de sare și zahăr, […]

Citește mai mult