Peste 500.000 de familii și 2,8 milioane de pensionari din România ar putea beneficia de sprijin financiar în 2026: Precizările ministrului Muncii
Peste 500.000 de familii și 2,8 milioane de pensionari din România ar putea beneficia de sprijin financiar în 2026: Precizările ministrului Muncii
Ministrul Muncii, Florin Manole, a făcut câteva precizări despre impactul măsurilor de solidaritate propuse de PSD pentru sprijinirea familiilor, dar și a persoanelor vulnerabile. De acest ajutor ar putea beneficia peste 500.000 de familii și 2.800.000 de pensionari, scrie Mediafax.

Întrebat, la Antena 3 CNN, ce modificări ar putea aduce Ministerul Muncii la acest pachet de sprijin, Florin Manole a precizat că o primă propunere ar fi ca Guvernul să acorde sprijin pentru pensionari cu venituri sub 3.000 de lei în perioada Paștelui și a Crăciunului.
„E ceva ce am mai făcut și e ceva ce trebuie să continuăm să facem. mai ales că pensiile au fost înghețate prin primul pachet al Guvernului Bolojan și prețurile au crescut”, a precizat Florin Manole.
Ministrul Muncii a mai spus că un ajutor ar putea fi acordat și familiilor care au copii cu dizabilități, familiilor monoparentale sau familiile biparentale cu venituri scăzute, categorii sociale afectate de înghețarea alocațiilor.
„Înghețarea alocațiilor a afectat 3.600.000 de copii. Dar nu toți copiii au aceleași nevoi. Am și eu un copil acasă. Pentru bugetul familiei mele înghețarea alocațiilor nu este o problemă, dar sunt convins că sunt foarte multe familii și în loc să cheltuim un miliard de lei pentru creșterea tuturor alocațiilor – ok, au luat decizia aceasta înghețării – dar putem, cu un impact de 300.000.000 de lei să creștem beneficiile pentru copiii cu dizabilități – care, fără îndoială, sunt copiii care au nevoie de mai multe resurse – și cred că nimeni nu e împotriva acestei idei”, a explicat Florin Manole.
El a mai făcut referire și la sprijinirea mamelor singure care au mai mulți copii în întreținere, dar și familii biparentale cu venituri foarte mici.
Ministrul Muncii a precizat că este vorba despre 500.000 de familii care vor fi sprijinite, 2.800.000 de pensionari –pe sprijinul pentru pensionari, dar și alte câteva sute de familii pentru propunerea eliminării CASS-ului pentru mamele singure.
Întregul pachet social de sprijin se ridică la suma de aproximativ 3,4 miliarde de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii, anunțați prin SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele. Proiect, adoptat de Senat
Românii, anunțați prin SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele. Proiect, adoptat de Senat Senatul României a adoptat miercuri, 14 ocotmbrie 2026, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu […]
Avans considerabil pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea: Progresul fizic pentru structuri a ajuns la aproximativ 70%
Avans considerabil pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea: Progresul fizic pentru structuri a ajuns la aproximativ 70% Lucrările pe sectorul Margina–Holdea al autostrăzii A1 au avansat considerabil în ultima perioadă, progresul fizic pentru structuri (pasaje și viaducte) al șantierului ajungând la aproximativ 70%, potrivit DRDP Timișoara. Pe mai multe dintre structurile importante ale […]
Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari”
Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari” Nicolaie Moldovan, fost city manager al municipiului Alba Iulia, în prezent expert în fonduri internaționale și finanțări europene, a transmis un mesaj special cu ocazia împlinirii a […]
