Peste 45 de medicamente urmează să fie suspendate la cererea Comisiei Europene. Care sunt acestea
Peste 45 de medicamente urmează să fie suspendate la cererea Comisiei Europene. Care sunt acestea
În acord cu statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi în urma unui aviz al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de testare.
Decizia se bazează pe o evaluare ştiinţifică efectuată de EMA în urma unei cereri din partea agenţiei spaniole pentru medicamente.
„UE dispune de un proces strict şi riguros de aprobare a medicamentelor şi de farmacovigilenţă, pentru a asigura cele mai înalte standarde pentru medicamentele din Uniunea Europeană. În urma evaluării sale ştiinţifice, EMA a stabilit că testele Synapse Labs privind aceste medicamente generice nu îndeplineau cerinţele stricte ale UE în materie de dovezi pentru a demonstra că sunt echivalente cu medicamentele de referinţă. În acord cu statele membre ale UE, autorizaţiile de comercializare naţionale vor fi suspendate până când producătorii vor putea furniza date valabile şi fiabile pentru a demonstra echivalenţa. Aceasta înseamnă furnizarea de date care să demonstreze că medicamentele generice eliberează în organism aceeaşi cantitate de substanţă activă ca medicamentele de referinţă”, precizează sursa citată.
Între timp, însă, pentru a se evita orice risc de penurie, autorităţile naţionale pot amâna suspendarea cu până la 2 ani pentru medicamentele pe care le consideră de importanţă critică la nivel naţional, potrivit aceleiaşi surse.

Citește și: Preţuri plafonate pentru toate alimentele româneşti: Vor avea un adaos comercial de cel mult 20%
Perioade similare au fost acordate şi în trecut pentru a se asigura aprovizionarea cu medicamente esenţiale. Această perioadă de tranziţie pune în balanţă necesitatea acestor date importante privind medicamentele comercializate în UE şi necesitatea unei aprovizionări continue cu medicamente esenţiale pentru pacienţi.
Comisia a precizat că va continua să urmărească îndeaproape această situaţie, în cooperare cu toate statele membre.
„EMA şi autorităţile naţionale vor continua să colaboreze îndeaproape pentru a se asigura că studiile privind medicamentele din UE sunt efectuate la cele mai înalte standarde şi că societăţile respectă toate aspectele legate de bunele practici clinice. În cazul în care companiile nu respectă standardele impuse, autorităţile vor lua măsurile necesare pentru a asigura integritatea datelor utilizate pentru aprobarea medicamentelor din UE”.
CHMP a adoptat recomandarea iniţială în decembrie 2023, după o inspecţie privind bunele practici clinice (BPC) care a arătat nereguli în datele studiilor şi inadecvări în documentaţia studiilor şi în sistemele şi procedurile informatice de gestionare a datelor studiilor. Acest lucru a generat îngrijorări serioase cu privire la datele din studiile de bioechivalenţă efectuate de laboratorul din India.
Medicamentele suspendate se pot găsi în această listă: CLICK AICI.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Peste 650 de școli din România vor primi finanțare pentru prevenirea abandonului școlar și combaterea analfabetismului funcțional: Ce școli din Alba sunt pe listă
Peste 650 de școli din România vor primi finanțare pentru prevenirea abandonului școlar și combaterea analfabetismului funcțional: Ce școli din Alba sunt pe listă Peste 650 de unități de învățământ din România au fost selectate pentru a primi finanțare în cadrul programului PRIMII – Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție, destinat […]
Rogobete declară ,,război” unghiilor false și bijuteriilor pentru angajatele din secțiile ATI: ,,Dacă nu vor să înţeleagă de vorbă bună, nu vor mai lucra în sistemul de sănătate”
Rogobete declară ,,război” unghiilor false și bijuteriilor pentru angajatele din secțiile ATI: ,,Dacă nu vor să înţeleagă de vorbă bună, nu vor mai lucra în sistemul de sănătate” Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, interzice angajatelor care lucrează în secţiile de terapie intensivă să poarte unghii false şi bijuterii cât timp se află pe secție. „Nu e […]
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Florin Manole: „Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut prea mult”
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Florin Manole: „Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut prea mult” Ministrul Muncii, Florin Manole, susține majorarea pensiilor cu 7,3% începând din 2027, după doi ani în care indexările prevăzute de lege au fost amânate. Oficialul PSD consideră că există suficiente argumente economice și sociale pentru aplicarea […]
