Ştirea zilei

Peste 2000 de hectare de fond forestier vor putea fi exploatate. Primăria Avram Iancu modernizează 14 km de drumuri forestiere

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 2000 de hectare de fond forestier vor putea fi exploatate. Primăria Avram Iancu modernizează 14 km de drumuri forestiere

Reabilitarea a aproximativ 14 kilometri de drumuri forestiere a fost contractată de către Primăria Avram Iancu, la a doua licitație.

Petrecerea Divorțaților

Câştigătorul contractului este societatea Consiliului Judeţean, Drumuri şi Poduri Locale SA, care va primi 6.393.369 de lei pentru lucrările de accesibilizare a fondului forestier de pe raza comunei.

Proiectul se derulează în baza „Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020”, program finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin „Fondul European Agricol Pentru Dezvoltare Rurală”.

Potrivit descrierii achiziţiei publice, lucrările urmăresc accesibilizarea unei suprafeţe de fond forestier de 2.196,3 hectare. De asemenea, se vor construi două drumuri forestiere noi în lungime de 4,9 km (Toha-Dobrana în lungime de 3,7 km şi Parcela 29 în lungime de 1,2 km) şi se vor moderniza 9 km de drumuri forestiere (Dobrana – 3,5 km, Valea Boului – 0,8 km; Toha – 2,2 km; Divaia – 1,1 km, Păltiniş – 1,4 km).

„Accesibilizarea fondului forestier reprezintă una din condiţiile de bază pentru gospodărirea şi gestiunea eficientă a pădurilor. O zonă forestieră inaccesibilă scoate din circuitul economic resurse lemnoase şi nelemnoase apreciabile, stânjeneşte şi chiar blochează executarea unor lucrări silviculturale, crează un potenţial de risc ecologic ridicat, limitează turismul şi dezvoltarea economică a zonei. (…) Modernizarea şi construirea drumurilor forestiere vor realiza un mai bun acces în zonă pentru transportul forestier, dar se facilitează şi accesul populaţiei din satele aparţinătoare comunei spre centrul comunei şi spre drumul judeţean DJ 762 şi drumul naţional DN 75 spre oraşul Cîmpeni. Un alt obiectiv care se doreşte realizat este accesul spre Muntele Găina”, se precizează în caietul de sarcini.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Femeie din Alba Iulia, lovită cu o alică metalică de la un pistol airsoft în parcarea unui supermarket din oraș: Poliția Alba a deschis dosar penal

Bogdan Ilea

Publicat

în

Femeie din Alba Iulia, lovită cu o alică metalică de la un pistol airsoft în parcarea unui supermarket din oraș: Poliția Alba a deschis dosar penal O femeie din Alba Iulia a trecut printr-o întâmplare bizară în luna ianuarie a acestui an, în parcarea unui supermarket din oraș. Ea ar fi fost lovită cu o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Urmărire ca în filme la Alba Iulia: Tânăr de 22 de ani, fără permis și suspectat că era drogat, prins după ce s-a împotmolit cu o mașină furată pe un câmp

Bogdan Ilea

Publicat

în

Urmărire ca în filme la Alba Iulia: Tânăr de 22 de ani, fără permis și suspectat că era drogat, prins după ce s-a împotmolit cu o mașină furată pe un câmp Un tânăr de 22 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore, după o urmărire în trafic care s-a încheiat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Nicolae Stanciu, campion în China! Al doilea titlu, cucerit cu Dalian Yingbo

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Nicolae Stanciu, campion în China! Al doilea titlu, cucerit cu Dalian Yingbo Albaiulianul Nicolae Stanciu a devenit, duminică, 8 noiembrie 2026, pentru a doua oară, campion al Chinei al fotbal. Performanța extraordinară s-a concretizat în mod dramatic, în ultima etapă a campionatului. Înaintea confruntării din ultima rundă, echipa lui Nicolae Stanciu, Dalian Yingbo, ocupa locul […]

Citește mai mult