Peste 200 de oameni salvaţi de la o posibilă toxiinfecţie alimentară
Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Alba au efectuat în 23 – 24 iulie o acţiune de control pentru prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare cu ocazia tradiţionalei sărbători „Târgul de Fete de pe Muntele Găina”. În total, au fost controlaţi 25 de operatori alimentari în regim ambulatoriu, rezultă dintr-un comunicat de presă semnat de directorii celor două instituţii, dr. Vasile Bereş (DSVSA) şi dr. Horea Timiş (DSP). Dacă în 17 cazuri comercianţii au respectat întocmai prevederile legislaţiei în vigoare, inspectorii DSVSA şi DSP au fost nevoiţi să aplice 8 amenzi, în valoare totală de 4800 de lei. Dintre neconformităţile constatate amintim depozitarea necorespunzătoare a unor produse alimentare, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare şi comercializarea unor produse din carne cu temenul de valabilitate expirat de o zi. Este vorba despre 15 kg de cârnaţi de porc şi 39 kg de pastă de mici, în valoare de 540 de lei, produse care ar fi putut ajunge să fie consumate de circa 200 de participanţi la sărbătoare, care au scăpat astfel de o eventuală toxiinfecţie alimentară. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]
SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la matematică
SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la matematică Simularea examenului de Evaluare Națională a continuat marți, 17 martie 2026, cu proba la matematică. Elevii de clasa a VIII-a au primit 18 exerciții și probleme la simularea probei de Matematică de la Evaluarea Națională 2026, potrivit subiectelor […]
Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale
Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale Banii necesari pentru compensarea cu 50% a taxelor și impozitelor locale în comunitățile defavorizate din zona Munților Apuseni și Biosfera Deltei Dunării sunt prevăzuți în bugetul național, a anunțat, luni, 16 martie 2026, Corneliu Mureșan, […]