Curier Județean

Peste 200 de familii din Ampoița beneficiază, acum, de apă curentă în urma unui proiect inițiat de Primăria Meteș

Ioana Oprean

Publicat

în

Pe pagina sa de socializare, Opruta Dan Cosmin, primarul comunei Meteș a anunțat astăzi finalizarea unui nou proiect, astfel peste 200 de familii s-au branșat la apă în Ampoița.

Petrecerea Divorțaților

„Primăria Comunei Metes a pus astăzi în funcțiune rețeaua de apă din localitatea Ampoița, investiție majoră care a fost demarată în anul 2018 și care a presupus introducerea a peste 15 kilometri de rețele și branșamente. Proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrării au fost asigurate de compania „APA CTTA” S.A. din județul Alba”, a scris primarul pe Facebook.

La inaugurarea reţelei au fost prezenţi, alături de primarul Dan Cosmin Opruţa, atât reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba (preşedintele Ion Dumitrel), cât şi ai societăţii „APA CTTA” Alba (directorul Ştefan Cornel Bardan si directorul tehnic Gheorghe Haţegan).

Potrivit primarului Comunei Meteş, investiţia în reţeaua de apă potabilă din satul Ampoiţa constituie încă un pas spre civilizaţie, spre normalitate, în comuna de la poarta Apusenilor. Acesta a declarat că „implicarea societăţii de profil, a Consiliului Judeţean Alba şi a primăriei, precum şi colaborarea foarte bună dintre acestea sunt dovada că atunci când există voinţă şi interes pentru cetăţeni pot fi realizate proiecte durabile, de importanţă majoră”. „Nu aş vrea să menţionez costurile lucrării, deoarece cred că este de datoria fiecărui edil să atragă şi să gestioneze inteligent resurse financiare, să facă ceva durabil pentru comunitatea sa”, a încheiat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Accident rutier la Alba Iulia: O persoană aflată pe trotuar a ajuns la spital după ce a fost lovită de bucăți desprinse dintr-o mașină

Bogdan Ilea

Publicat

în

Foto | Accident rutier la Alba Iulia: O persoană aflată pe trotuar a ajuns la spital după ce a fost lovită de bucăți desprinse dintr-o mașină Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineața, 7 noiembrie 2026, pe Bulevardul Horea, în jurul orei 07:10, fiind implicat un singur autoturism. În urma incidentului, o persoană care se […]

Citește mai mult

Curier Județean

7 noiembrie 2026 | Dimineață cu temperaturi negative pe scară largă în Alba: Ce valori termice s-au înregistrat

Ioana Oprean

Publicat

în

Dimineață cu temperaturi negative pe scară largă în Alba: Ce valori termice s-au înregistrat Dimineața de sâmbătă, 7 noiembrie 2026, este prima a sezonului rece 2026-2027 cu temperaturi negative pe scară largă în județul Alba. Citește și: Cum va fi vremea în România sâmbătă, 7 noiembrie 2026: Cât vor scădea temperaturile Conform Administrației Naționale de […]

Citește mai mult

Curier Județean

7 – 8 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Bogdan Ilea

Publicat

în

Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 7-8 noiembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut necesar, iar în caz […]

Citește mai mult