Ştirea zilei

Peste 2.400 de petarde și artificii au fost descoperite de polițiștii județului Alba, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind deținerea și folosirea articolelor pirotehnice

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Peste 2.400 de petarde și artificii au fost descoperite de polițiștii județului Alba, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind deținerea și folosirea articolelor pirotehnice

La data de 21 decembrie 2023, polițiștii din Alba au continuat activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind deținerea și folosirea articolelor cu conținut pirotehnic.

Petrecerea Divorțaților

În cadrul activităților desfășurate au fost confiscate 2.433 de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1 și au constatat, în flagrant, 3 infracțiuni de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu articole pirotehnice.

De exemplu, un tânăr de 17 ani, din comuna Doștat, este cercetat pentru efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, întrucât ar fi achiziționat, de pe internet, astfel de articole, pe care le-ar fi oferit, spre vânzare, altor minori din comună.

Polițiștii au ridicat, de la acesta, 600 de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor.

Citește și: Mai multe ghișee ale Inspectoratului de Poliție Județean Alba se vor muta la Alba Mall. Care este motivul schimbării locației

Peste 250 de articole pirotehnice, din categoriile F2, F3 și F4 au fost ridicare de polițiștii din Cugir de la alți minori din Cugir și Vinerea.

Alte 1.538 de articole pirotehnice din categoriile P1,F1 și F4 au fost ridicate de la un minor din comuna Almașu Mare. Din primele cercetări a rezultat că acesta le-ar fi achiziționat, de pe internet, cu acordul părinților.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba revine cu atenționarea legată de pericolul reprezentat de utilizarea necorespunzătoare a articolelor cu conținut pirotehnic.

Pe lângă pagubele materiale, acestea pot produce vătămări corporale cu consecințe deosebit de grave.
Stimați părinți, supravegheați copiii cu atenție, deoarece aceștia pot fi expuși la accidente cauzate de folosirea artificiilor și petardelor și pot suferi răni care pot cauza infirmități permanente.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba.  Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]

Citește mai mult