Peste 2.100 de femei din Alba au efectuat analize în cadrul Programului de Screening, în primul trimestru
În primele trei luni ale acestui an, 2.137 de femei din Alba şi-au făcut analizele pentru depistarea cancerului de col uterin, prin Programul de Screening. În urma analizei de laborator au fost identificate 758 de rezultate cu anomali celulare.
Potrivit datelor centralizate, în primele trei luni ale acestui an, au fost distribuite de către medicii de familie din judeţul Alba 3.363 de formulare de trimitere pentru recoltarea probelor în Programul de sceening pentru cancerul de col uterin. Din acestea, 2.137 s-au prezentat şi pentru recoltarea probei.
În ceea ce priveşte depistarea anomaliilor celulare, Cele mai multe dintre ele sunt anomalii ale celulelor scuamoase cu semnificaţie nedeterminată. Acestea se pot datora unei inflamaţii sau unei infecţii. Rezultatele sunt trimise medicilor de familie si medicilor specialisti, care pot hotărâ tratamentul medical ce se impune în fiecare caz în parte.
„În luna ianuarie s-au recoltat 577 de probe, în februarie 732 de probe iar în luna martie 828 de probe. Acelaşi tendinţă de creştere se poate vedea şi pentru luna în curs. Sperăm să fie cât mai multe femei care să apeleze la acest program. Am solicitat mai multe formulare de trimitere pentru acest program şi vom avea suficiente pentru toţi medicii de familie”, a spus medicul Simona Butnariu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult”
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult” Prețul la gaze va fi plafonat la 0,31/kWh pentru încă un an, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de Guvern. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că măsura vine pe fondul tensiunilor din […]
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), instituție de elită aflată în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), marchează un moment de cotitură în infrastructura calității din România. Institutul anunță oficial implementarea sistemului de management […]