Curier Județean

Peste 160 de polițiști de la IPJ Alba asigură ordinea publică, de Paște și 1 Mai

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 26 aprilie – 2 mai, poliţişti din judeţul Alba vor acţiona cu efective suplimentare, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

În perioada minivacanței prilejuită de Sărbătorilor Pascale și Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai, poliţiştii din Alba vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii din judeţul nostru să îşi petreacă sărbătorile în linişte.

Au fost luate măsuri pentru intensificarea acţiunilor astfel că, peste 160 de poliţişti vor fi pregătiţi, zilnic, să intervină pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor. Poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, arme explozivi substanţe periculoase şi din alte structuri vor acţiona în locurile aglomerate, în zona lăcaşelor de cult, precum şi în locurile unde se desfăşoară manifestări publice circumscrise Sfintelor Sărbători de Paşti precum şi pe principalele artere rutiere ale judeţului.

În Noaptea de Înviere vor fi intensificate activităţile de patrulare şi se va acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi prevenirea evenimentelor negative.

În această perioadă, vor fi folosite, în medie, zilnic, 70 de mijloace auto, iar pe principalele artere rutiere, poliţiştii vor acţiona cu 12 aparate radar, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea excesului de viteză.

În pragul Sărbătorii Învierii Domnului Isus Hristos, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba urează tuturor cetăţenilor să petreacă în pace şi linişte, alături de cei dragi!

Biroul de presă al IPJ Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

10 septembrie 2026 | Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării

Ioana Oprean

Publicat

în

Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat joi, 10 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, cartierul Ampoi 3, pe tronsonul cuprins între Transeuro și intersecția cu strada Emil […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]

Citește mai mult