Peste 100 de persoane, SANCȚIONATE de polițiștii din Alba, pentru nerespectarea măsurilor de protecție anti-COVID, în ultimele 24 de ore
Polițiștii din Alba au depistat și sancționat 112 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, două care nu au respectat restricțiile de deplasare și două persoane care nu au respectat măsurile privind carantinarea.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 217 polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Au fost controlate 100 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 127 de mijloace de transport, din care 54 mijloace de transport în comun.
Au fost legitimate 2.323 de persoane și au fost făcute verificări la 112 obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.
De exemplu, la Alba Iulia au fost verificate 39 de societăți comerciale și 38 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 238 de persoane.
Au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, din care 5 pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | 13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia
13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia Bilanț impresionat pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia la Sarajevo Inter Dance Fest 2026. Colecția bogată de clasări fruntașe cuprinde 7 locuri I, 4 locuri II, 2 […]
Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir (strada Râul Mare ) a fost semnalată prezența unui urs, a anunțat Jandarmeria Alba, marți, 31 martie 2026, la ora 20.05. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei […]
Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, medalie de bronz la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026
Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, medalie de bronz la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026 Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, a obținut o performanță notabilă, la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026. El a obținut o medalie de bronz în competiția care și-a stabilit laureații […]