Peste 100.000 de dosare evaluate de Casa Județeană de Pensii Alba: Raport al activității pentru anul 2021
Peste 100.000 de dosare evaluate de Casa Județeană de Pensii Alba: Raport al activității pentru anul 2021
Activitatea pe anul 2021 a Casei Județene de Pensii a fost evaluată de către Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, împreună cu Directorul Cornelia Miclea și a Directorului Executiv adjunct, Ionel Mihăilă.
„În această săptămână am efectuat activitatea de evaluare a Casei Județene de Pensii Alba pentru anul 2021, în prezența doamnei Director, Cornelia Miclea și a domnului Director Executiv adjunct, Ionel Mihăilă.
În procesul de evaluare a activității specifice am urmărit, în principal, asigurarea drepturilor beneficiarilor la timp și în conformitate cu dispozițiile legale. În acest sens, mi-au fost prezentate rezultatele instituției, exprimate numeric pentru următoarele situații:
- pensionari de asigurări sociale: 88.036;
- număr decizii emise în 2021: 17.508, din care 7.949 cazuri noi și 9.559 recalculări;
- număr dosare care fac obiectul evaluării conform Ordinului MMPS 487/ 2021: peste 80.000;
- dosare evaluate până în prezent: 24.000;
- ajutoare de deces acordate în anul 2021: 4.970.
Mai mult și chiar mai important decât atât, am fost interesat de calitatea interacțiunii cu cetățenii și a serviciilor oferite în domeniul comunicării și al relațiilor cu beneficiarii. Pentru aceasta am evaluat disponibilitatea informației dar și disponibilitatea personală a salariaților, la ghișeu, promptitudinea de răspuns și capacitatea de soluționare a problemelor formulate de către cetățeni.
Am analizat succint site-ul instituției, alte forme de comunicare online, sistemul de comunicare prin telefon și mă aștept ca serviciile de informare și consiliere oferite beneficiarilor să se îmbunătățească permanent și să fie apreciate de către aceștia.
În același timp, am constatat și am apreciat pozitiv recuperarea celor 10.000 de dosare restante, soluționate printr-o mobilizare foarte bună a întregului personal în perioada 2020 – 2021.
Măsurile pe care le-am dispus privesc direct interesul primordial al cetățenilor județului: respectarea termenelor și a legislației specifice, creșterea interacțiunii cu beneficiarii, îmbunătățirea serviciilor.
Rămân un partener al instituției și voi continua să sprijin eforturile acesteia în activitatea sa specifică”, au transmis reprezentanții Prefecturii Județului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Accident rutier la Alba Iulia: Impact între două autoturisme pe strada Vasile Goldiș
Accident rutier la Alba Iulia: Impact între două autoturisme pe strada Vasile Goldiș Un accident rutier a avut loc miercuri, 4 noiembrie 2026, pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia. Polițiștii din Alba transmit că două autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier. Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au […]
Foto | Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport
Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport Pasiunea pentru sport nu are vârstă! Albaiulianul Ștefan Nagy, maratonist și iubitor al competițiilor sportive, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, devenind un exemplu impresionant de perseverență, disciplină și vitalitate. „Astăzi sărbătorim […]
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor”
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor” Comunitățile locale din județul Alba primesc o infuzie de peste 15,6 milioane de lei de la Guvern, pentru continuarea investițiilor în infrastructură. Anunțul a fost făcut de prefectul […]

