Ştirea zilei

Peste 10 milioane de lei pentru a scoate la asfalt un sat din Alba, situat pe un masiv de sare și bogat în izvoare cu apă sărată

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primăria Lopadea Nouă transmite că în aceste zile va începe procedura de selectare a constructorului care se va ocupa de modernizarea totală a drumului care leagă satul Ocnișoara de restul lumii.

Petrecerea Divorțaților

Investiția în valoare de 10.443.451, 38 lei este menită a „scoate în lume” satul Ocnișoara, care, dată fiind starea deplorabilă a drumurilor, a rămas aproape izolat, accesul înspre și dinspre sat făcându-se foarte anevoios mai ales în perioadele ploioase. Din discuțiile avute cu edilul șef al comunei Lopadea Nouă, Marian Indreiu, am aflat că până în prezent cele două drumuri comunale care duc aproape de satul Ocnișoara au fost reparate și modernizate, acestea beneficiind la această oră de covoare asfaltice.

Este vorba despre o porțiune de câțiva kilometri care leagă localitatea Odverem de drumul comunal DC 14, drum care face legătura, prin intermediul drumului comunal DC 13, cu centrul de comună Lopadea Nouă prin satul Beța, și drumul comunal DC 15, care face legătura între satul Ciuguzel și prin DJ 107 E cu centrul de comună.

„Până în prezent am reușit să modernizăm și să asfaltăm toate celelalte drumuri comunale pe care le avem în administrare. Ne-a mai rămas doar drumul acesta, DC 14, și putem să spunem că rețeaua noastră de drumuri este pusă la punct. În această săptămână vom anunța licitația pentru alegerea constructorului. Suma este una mare, peste zece milioane de lei, iar lucrarea este destul de grea. Este vorba despre consolidări de mal, de construcția unor podețe, a rigolelor și a acceselor spre proprietăți și asfaltarea căii de rulare pe toată lungimea ei”, ne-a declarat Marian Indreiu.

Satul Ocnişoara, localitate componentă a comunei Lopadea Nouă, este de mai multă vreme în atenția administraţiei, care a încercat să-l facă uşor accesibil. Așa cum se poate deduce din numele satului, acesta este situat pe un masiv de sare și are pe teritoriul său izvoare de apă sărată folosită de localnici în conservarea alimentelor, dar și în scop curativ, apa sărată (fosfato-ioduroasă) putând fi folosită în tratarea unor afecțiuni ale aparatului locomotor (reumatismale degenerative, articulare, post-traumatice) și pentru afecţiuni ginecologice, gastrointestinale şi hepato-biliare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală” Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa și spune […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” nu necesită evaluare de mediu și urmează procedura […]

Citește mai mult