Personalul ANPC se va ocupa şi cu intermediari de credite, recuperare creanţe şi creditori nonfinanciari
Guvernul a discutat în sedinţa de vineri modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Conform modificărilor propuse personalul ANPC se va ocupa cu proceduri intermediari de credite, recuperare creanţe şi creditori nonfinanciari. De asemenea, personalul direcţiei de insolvenţă a persoanelor fizice, are statut de personal contractual, este angajat pe bază de concurs, în condiţiile legii şi este salarizat în conformitate cu legislaţia aplicabilă personalului contractual din administraţia publică.
Numărul maxim de posturi aprobat este de 940, exclusiv demnitarii, din care pentru aparatul central 397, iar pentru comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor 543.
Autoritatea are în subordine, ca entităţi cu personalitate juridică, 13 comisariate regionale pentru protecţia consumatorilor şi Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor „Larex” Bucureşti. Organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor „Larex” Bucureşti sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului. Autoritatea are în dotare 120 autoturisme operative pentru supraveghere, control, investigaţii, proceduri insolvenţa persoanelor fizice şi intermediari de credite.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
