Actualitate

Persoanele fizice își pot verifica situația fiscală pe platforma online ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

onlinePersoanele fizice pot solicita pe platforma online ANAF, în urma înregistrării și autentificării, informații precum situaţia obligaţiilor de plată, nivelul CAS declarat de angajator şi decizia de impunere, răspunsul venind tot electronic.

Petrecerea Divorțaților

Platforma, denumită „Spaţiul virtual privat”, este dedicată deocamdată persoanelor fizice, în cadrul unui proiect pilot pentru Bucureşti şi Ilfov, iar datele pot fi consultate 24 din 24 de ore.

„În 2015 intenţionăm să extindem proiectul în toată ţara, iar după ce-l extindem se vor adăuga în Spaţiul virtual privat şi alte informaţii, precum decizii de impunere pentru plăţi anticipate şi pentru alte accesorii, somaţii şi titluri executorii. De asemenea, tot în 2015 vrem să extindem programul şi către persoanele juridice, care se vor putea loga cu username şi parolă”, a declarat luni, ministrul Finanţelor Publice, Maria Ioana Petrescu, la lansarea platformei, la care a participat şi premierul Victor Ponta.

Ea a arătat că, în prezent, firmele îşi pot verifica situaţia fiscală doar dacă deţin un certificat digital de semnătură, care se obţine contra cost.

Bugetul pentru acest program pilot a fost zero, potrivit ministrului, la care a lucrat o echipă mixtă a ANAF şi MFP, însă pentru extinderea la nivel naţional este nevoie de o infrastructură de servere.

Sursa: Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că, în cazul creditelor declarate scadente anticipat, creditorii pot include în datoria exigibilă dobânda remuneratorie acumulată și ajunsă la scadență până la momentul declarării scadenței anticipate, dar nu și dobânda aferentă perioadei […]

Citește mai mult

Actualitate

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026: Când aduc poștașii banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026: Când aduc poștașii banii În noiembrie 2026, pensionarii din România vor primi pensiile după un calendar adaptat zilelor lucrătoare, potrivit unui anunț al autorităților. Distribuirea prin intermediul Poștei Române va începe luni, 2 noiembrie, cu o zi mai târziu decât data obișnuită de început a lunii, deoarece […]

Citește mai mult

Actualitate

Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]

Citește mai mult