Persoanele apte de muncă pot fi chemate pentru a presta servicii în interes public: O nouă lege a intrat în vigoare: În ce cazuri se va aplica
Persoanele apte de muncă pot fi chemate pentru a presta servicii în interes public: O nouă lege a intrat în vigoare: În ce cazuri se va aplica
De câteva zile a intrat în vigoare o nouă lege, prin care armata poate să intervină în gospodăriile oamenilor și să le rechiziționeze bunuri, în caz de necesitate. Mai mult, oamenii vor fi obligați să muncească, dacă armata le va cere acest lucru.
Este oficial. Militarii îi pot obliga pe tinerii şi pe bărbaţii apţi de muncă ce locuiesc în localităţi în care a fost declarată starea de asediu sau starea de urgenţă să presteze diverse activităţi în interes public. Cel puţin aşa rezultă dintr-un act normativ ce a intrat în vigoare cu câteva zile în urmă, scrie adevarul.ro
Concret, este vorba d
e Legea 164/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, care schimbă unele aspecte ce ţin de acţiunile întreprinse de autorităţile statului, companii sau persoane fizice în astfel de situaţii de criză.
„Instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale pot concentra rezervişti pentru instruire şi îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări de servicii în interes public”, scrie în legea recent intrată în vigoare.
În plus, atunci când se declară stare de asediu sau de urgenţă, autorităţile vor avea posibilitatea ca, pe lângă alte măsuri, să poată rechiziţiona şi diverse bunuri.
Aşadar, în astfel de situaţiile reprezentaţii Armatei au de acum dreptul să ia din gospodăriile oamenilor diverse lucruri fiind obligaţi ca ulterior să le restituie.
Dacă acest lucru nu mai este posibil, Armata va fi obligată să le plătească proprietarilor contravaloarea acestora.
sursa:capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 13 martie 2026, prognoza meteo pe 4 săptămâni. Conform meteorologilor, ANM, până spre mijlocul lunii aprilie 2026, temperaturile vor continua să fie ridicate, iar precipitațiile […]
Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”
Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile” Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele […]
VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru
Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]