Periculoasă şi atractivă, peştera Huda lui Papară a fost închisă din pricina deteriorării
*Ea a fost inclusă într-un proiect de protejare şi reamenajare, alături de alte 15 peşteri din judeţele Alba, Bihor şi Cluj
Peştera de mare atracţie de la Sălciua, Huda lui Papară, este în momentul de faţă închisă. Cam de un an de zile. Aceasta este o mare lovitură dată turismului local, după cum afirmă primarul comunei, Vasile Lombrea, care doreşte să obţină fonduri pentru amenajarea ei, spre a fi vizitată şi a reveni printre punctele de mare atracţie turistică din Munţii Apuseni.
De menţionat că aceasta atrage atât din pricina periculozităţii ei (ea nu a putut fi străbătută niciodată integral şi adesea au fost grupuri de turişti blocaţi în interiorul ei), odată cu creşterea bruscă a nivelului apei subterane, dar şi din pricina uluitoarei ei frumuseţi şi a faptului că este populată de mari colonii de lilieci.
De fapt, un număr de 15 peşteri din judeţele Alba, Bihor şi Cluj, care constituie habitat natural pentru lilieci, sunt acum închise pentru a fi protejate şi reamenajate, în cadrul proiectului „Conservarea speciilor de lilieci în Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău”, cofinanţat de Uniunea Europeană, prin instrumentul financiar LIFE. Proiectul este iniţiat şi derulat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, ca partener coordonator, în colaborare cu Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România şi cu Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca.
Printre peşterile închise, alături de Huda lui Papară, se află Peştera cu Apă din Valea Leşului, Peştera Vadu Crişului, Bătrânului, Aştileu, Ticlului, Tăsad, Betfia, Ciur-Izbuc, Fînaţe, Coliboaia, Măgura, Onceasa, Humpleu şi Peştera Liliecilor din Cheile Ampoiţei. Încă din anul 2011, echipa administrativă a proiectului a demarat şi finalizat licitaţia prin achiziţie publică on-line, privind documentaţia tehnică pentru închiderea peşterilor, respectiv pentru obţinerea tuturor licenţelor şi autorizaţiilor necesare pentru proiect.
Proiectul “Conservarea speciilor de lilieci în Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău” are ca scop asigurarea pe termen lung a conservării populaţiilor de lilieci în arealul menţionat, prin activităţi concrete de conservare, precum închiderea peşterilor, schimbarea iluminatului în unele habitate subterane şi modificarea rutelor de vizitare în peşterile turistice, pentru evitarea deranjării liliecilor.
Adăposturile subterane (peşteri, galerii de mină) au un rol aparte în ciclul biologic al liliecilor, o parte a speciilor folosind astfel de adăposturi pe tot parcursul anului, iar altele numai în perioada hibernării sau a maternităţii, precizează reprezentanţii proiectului. Aceştia apreciază că, datorită faptului că adăposturile subterane sunt cele mai stabile şi conţin, de obicei, cele mai semnificative agregări de sute sau mii de indivizi de lilieci, protecţia lor trebuie să aibă prioritate maximă. Speoturismul necontrolat, închiderea şi amenajarea peşterilor în mod neadecvat, poate să ducă la dispariţia unor colonii semnificative şi la declinul populaţiilor de lilieci.
Aşa o fi, dar iată că au trecut doi ani de la demararea proiectului, iar peştera tot nu este amenajată şi nu revine în circuitul turistic. Între timp, se petrece însă un alt fenomen: pe „piaţa liberă” a suvenirurilor şi a produselor de manufactură, pe la toate târgurile populare, pe la manifestările de promovare (culmea!) a turismului, apar comercianţi care oferă, contra unor preţuri piperate,… felii de stalactite şi stalagmite. Acestea sunt smulse din peşteri, după ce natura a lucrat mii de ani la „construcţia lor”, picătură cu picătură, sunt feliate şi vândute ca suporturi pentru căni, vaze decorative etc. Odată cu alte rarităţi: flori de mină, cristale, cuarţuri…
Eu însumi am văzut la Alba Iulia, la diferite manifestări, astfel de „produse”. Cei care le ofereau spre vânzare afirmau că ar fi autorizaţi în acest sens, dar nu au putut să ne ofere decât nişte cărţi de vizită, cu antetul unor societăţi fantomă. Ei bine, mă îndoiesc că ei sunt cei ce fac jaf şi deteriorează peşterile, deoarece accesul în unele este periculos chiar şi pentru specialişti. Atunci cum le procură? Asta ar fi o temă de anchetă poliţienească în toată regula. În consecinţă, recomand o acţiune a Poliţiei, care să-i ia „la bani mărunţi” pe aceşti „comercianţi”, ca să dea de urma speologilor amatori (sau poate chiar profesionişti) care deteriorează peşterile şi, fireşte, distrug şi habitatul coloniilor de lilieci!
Eu unul nu am putut ajunge, cu mijloacele de care dispuneam, la o vizită întâmplătoare, până la Huda lui Papară, ca să mă conving de distrugerile despre care am auzit. Intrarea ei este, oricum, acoperită cu un grilaj. Şi nu am convingerea că doar Huda lui Papară a fost deteriorată. Asta numai cei ce derulează proiectul de protejare şi amenajare ar putea spune. Să sperăm, totuşi, că ea va reveni în circuitul turistic cât mai curând…
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]
