Percheziții în Alba și alte județe într-un dosar privind fraudarea examenului de Bacalaureat. Procurorii vizează divulgarea unor informații nepublice
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au efectuat, vineri, 3 iulie 2026, 47 de percheziții domiciliare în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, într-un dosar ce vizează suspiciuni de divulgare a unor informații secrete de serviciu sau nepublice, care ar fi fost folosite pentru fraudarea examenelor de bacalaureat.
Ancheta este desfășurată cu sprijinul polițiștilor și jandarmilor din mai multe județe.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de bacalaureat.
În cursul zilei de 03.07.2026, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza judeţelor Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială.

Ce se investighează
Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenelor de bacalaureat.
Desfășurarea operațiunii
Percheziții domiciliare autorizate de instanță
Perchezițiile se efectuează în baza autorizațiilor legale obținute de la instanța competentă, la domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială, cu sprijinul organelor de poliție din județele Alba (Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Serviciul pentru Acțiuni Speciale), Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj și Sibiu, precum și al grupărilor de jandarmi din județele Alba și Cluj. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom putea oferi detalii suplimentare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți Alba Iulia găzduiește etapa finală a competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028, iar un reprezentant al programului local de tineret face parte din juriul de experți. Zece orașe au depus candidaturi complete, într-o ediție cu […]
VIDEO | Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști
Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat la data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune, pe raza comunei Jidvei, care […]
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia organizează sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare. ,,Colegiile naționale militare […]
