PENSII 2025 | Curtea Constituțională AMÂNĂ pronunţarea cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor
Curtea Constituțională AMÂNĂ pronunţarea cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor
Curtea Constituţională a României s-a reunit, miercuri, 24 septembrie 2025, pentru a dezbate nouă sesizări care vizează legile din al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), SOS România şi Partidul Oamenilor Tineri (POT) au depus opt dintre contestaţii, acuzând lipsa dezbaterii parlamentare şi afectarea stării economice a românilor.
„Puterea executivă a confiscat rolul Parlamentului şi a călcat în picioare principiile fundamentale ale statului de drept”, a transmis AUR.
Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de senatori aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor, respectiv de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor, Grupului parlamentar al S.O.S. România și Grupului parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri, și a constatat că dispozițiile Legii privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, în ansamblul său, precum și ale art.1 alin.(1)-și ale art.2 alin.(1), (2) și (6) din aceasta, sunt constituționale.
Cea de-a noua sesizare a fost depusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vizează legea prin care sunt modificate condiţiile de pensionare pentru magistraţi.
Pronunţarea pe acest subiect a fost amânată pentru 8 octombrie 2025.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]
