Actualitate

PENSII 2025 | Ce document trebuie să depună copiii de peste 16 ani care beneficiază de pensie de urmaș

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce document trebuie să depună copiii de peste 16 ani care beneficiază de pensie de urmaș

Casa Națională de Pensii Publice a făcut, marți, 2 septembrie 2025, un anunț foarte important.

Citește și: Când intră pensiile pe card în septembrie 2025 și când le aduce poștașul. CASS de 10% pentru vârstnicii cu pensii peste 3.000 de lei

Anunțul a venit în contextul apropierii începerii noului an școlar.

„Casa Națională de Pensii Publice reamintește copiilor beneficiari de pensie de urmaș cu vârsta mai mare de 16 ani că este necesar să depunpă adeverința privind continuarea studiilor în termen de 10 zile de la data începerii anului școlar”, a comunicat instituția.

„În vederea aplicării unitare a prevederilor art. 101, alin.(1), lit.c si alin. (3) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, vă comunicăm următoarele:

Conform prevederilor art. 74 lit. b) din Legea nr. 360/2023, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
Potrivit prevederilor art. 101 alin. (3) din Legea 360/2023, privind sistemul public de pensii, in situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş în condiţiile prevăzute la art. 74 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 noiembrie a anului în curs.

Având în vedere prevederile legale susamintite, ca regulă generală, copiii urmași în vârstă de peste 16 ani, au obligația să prezinte in 10 zile calendaristice, de la inceperea anului scolar, adeverința in original, din care să rezulte că în anul școlar în curs, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii.

De asemenea, facem precizarea că studenții urmași au obligația ca in termen de 10 zile calendaristice, de la inceperea anului universitar, să prezinte caselor teritoriale de pensii adeverința în original, din care să rezulte că în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii.

În confomitate cu prevederile art. 64, alin. (2) si (3) din Legea 360/2023, in cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie a anului în curs se reține de la plată potrivit procedurii”, a precizat Casa Județeană de Pensii Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic

Ioana Oprean

Publicat

în

Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat, joi, 12 martie 2026 o vizită oficială în România. Volodimir Zelenski a fost primit de către președintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni. Cei doi şefi de stat au avut convorbiri tête-à-tête, urmate de discuţii […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla 2026 | Ministrul Mediului, detalii despre programul Rabla în 2026: „Prioritare vor fi proiectele din PNRR care trebuie să fie continuate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Mediului, detalii despre programul Rabla în 2026: „Prioritare vor fi proiectele din PNRR care trebuie să fie continuate” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că lansarea programului Rabla 2026 depinde de bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, care va fi stabilit după adoptarea bugetului național. Ea a precizat că negocierile cu Ministerul Finanțelor vor începe […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții de stat pentru angajarea a mii de persoane la… firme de pază. Ilie Bolojan: „Nu mai putem continua să direcţionăm bani publici către mecanisme de tip «suveică»”

Ioana Oprean

Publicat

în

Subvenții de stat pentru angajarea a mii de persoane la… firme de pază. Ilie Bolojan: „Nu mai putem continua să direcţionăm bani publici către mecanisme de tip «suveică»” Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, 12 martie 2026 că, în anul 2025, statul român a plătit subvenţie pentru angajarea a peste 13.200 de persoane din categorii […]

Citește mai mult