Actualitate

PENSII 2025: Ce categorii de pensionari vor avea pensiile mai mici după noua recalculare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PENSII 2025: Ce categorii de pensionari vor avea pensiile mai mici după noua recalculare

În toamna anului 2024 a intrat în vigoare noua Lege a Pensiilor iar pe 1 septembrie 2024 a avut loc prima recalculare a pensiilor, cunoscută drept marea recalculare. Toate pensiile au fost recalculate prin aplicarea noii formule de calcul introduse de actul normativ.

Petrecerea Divorțaților

Pensii 2025. Peste 4.700.000 de pensii au fost recalculate până acum, iar 80% dintre ele au crescut, în medie, cu suma de 520 de lei.

Citește și: Aproape 3 milioane de lei alocați pentru demersurile necesare în vederea realizării unei parcări pe Bulevardul Lucian Blaga din Sebeș

Din luna martie 2025, pensionarii ar fi trebuit să își încaseze pensiile majorate conform „micii recalculări”, care include veniturile brute nepermanente, cum ar fi acordul global, o formă frecventă de remunerare înainte de 1989.

Este vorba despre cei care au avut, înainte de 2001, bonusuri, al 13-lea salariu sau prime. Această recalculare vizează aproximativ 1.500.000 de pensionari, care au adus adeverințe cu veniturile nepermanente obținute înainte de 2001.

Pensionarii trebuiau să primească majorarea încă din martie, după cum anunțase, inițial, ministrul Muncii, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Pensionarii nu și-au primit nici deciziile de recalculare, nici bani în plus la pensii.

Motivul ar fi acela că la casele teritoriale de pensii nu ar fi pregătit softul prin care s-a făcut și marea recalculare.

Pensiile majorate de la mica recalculare ar urma să vină în luna iulie, majorarea fiind, în medie, cu 7%.

 Categoria de pensionari care va avea pensiile mai mici cu 3.000 de lei după o nouă recalculare

Începând cu luna iunie 2025, agricultorii își vor primi pensiile recalculate. Au fost trimise primele adeverințe cu noile pensii. Creșterea maximă la pensiile foștilor lucrători de la CAP este de până în 500 de lei. Cele 150.000 de pensii ale agricultorilor vor veni crescute din iulie. Dar, vor exista și pensii de CAP care nu vor crește deloc.

Pensiile militare vor fi recalculate imediat ce CCR va motiva de ce a declarat neconstituțională creșterea acestora de către guvern, după ce Avocatul Poporului a contestat la CCR creșterea pensiilor militare propusă de guvern.

Potrivit Casei de Pensii, pensia specială medie a fost de 25.000 de lei, din care 22.000 de lei partea suportată de stat, pentru care nu s-a plătit niciun leu. În cazul pensiilor magistraților, cea mai mare pensie medie de serviciu este de 25.214 lei, din care 21.994 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 7.428 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Însă aceste pensii speciale vor fi tăiate semnificativ, potrivit unui proiect care a trecut de Camera Deputaților. Astfel, beneficiarii pensiilor speciale vor primi venituri tăiate cu 15%.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]

Citește mai mult

Actualitate

27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]

Citește mai mult

Actualitate

Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu Premierul Luca Niculescu […]

Citește mai mult