Actualitate

Pensii 2022: Românii ar putea beneficia de costuri mai mici pentru documentele privind stagiile de cotizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii 2022: Românii ar putea beneficia de costuri mai mici pentru documentele privind stagiile de cotizare

Un fost ministru al muncii, actual deputat, a venit cu o propunere de reglementare care ar putea rezolva una din marile probleme ale persoanelor care doresc să își reconstituie vechimea la pensionare.

Petrecerea Divorțaților

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și a legii nr. 53/2003 – Codul muncii, prezentată în august 2021 de fostul ministrul al Muncii, Violeta Alexandru, actual deputat, a fost adoptată tacit de către Senat, în calitate de Primă cameră. La deputați, propunerea a primit însă modificări, unele dintre aspectele avansate de inițiatoarea sa inițial fiind eliminate.

Cert este că propunerea are un raport de adoptare, ceea ce înseamnă că, după ce parlamentarii vor reveni, în septembrie, la treabă, după vacanța de vară, va putea fi adoptată și, cu puțin noroc, ar putea deveni lege chiar în cursul acestui an, anul acesta, astfel încât să se aplice din 2023, așa cum se prevede în document.

Acesta prevede, printre altele, o limitare a tarifelor percepute de firmele autorizate să presteze servicii de arhivare. Fără a stabili propriu-zis niște limite, deputații stabilesc că aceste tarife maximale vor fi indicate, anual, de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Inițial, s-a propus ca respectivele tarife să fie scutite de TVA, însă deputații au respins ideea.

Nu de multe ori, actualii și foștii salariați reclamă costurile uriașe ale serviciilor de arhivare private și faptul că, pentru a-și reconstitui vechimea pentru stabilirea cât mai corectă a pensiei, sunt nevoiți să scoată chiar și mii de lei din buzunar.

Tocmai în acest sens, propunerea prevedea, inițial că, o singură dată pe an, casele de pensii vor deconta cetățenilor cheltuielile făcute cu aceste servicii arhivistice. Iar asta în cel mult 15 zile de la depunerea unei cereri. Nici cu această chestiune nu au fost de acord însă deputații, eliminând prevederile respective din text – pe scurt, motivul ar fi reprezentat de costurile ridicate și de lipsa de personal.

Deputații au eliminat și prevederea care ar fi pus în sarcina Arhivelor Naționale costurile implicate de predarea documentelor în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind stagiile de cotizare la pensiile publice.

Potrivit Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, în cazul falimentului unei societăți, „documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice”. Aceeași lege prevede că documentele cu valoare practică, „în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile cetățenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul unitar de pensii publice, aflate la casele teritoriale de pensii, se predau cu prioritate, pe bază de contract, operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice, la cererea acestora”.

Prin propunerea legislativă despre care vorbim se dorește obligarea celor care predau aceste documente spre arhivare să menționeze toate denumirile pe care le-au avut în toată perioada de la înființare și până la desființare sau radierea din registrul comerțului.

De asemenea, mai prevede documentul, cei care dețin documentele (creatorii sau deținătorii lor, inclusiv succesorii în drepturi ai acestora) vor fi obligați să elibereze, la cererea celor interesați, certificate, adeverințe, copii ori extrase de pe acele documente, în cel mult 60 de zile calendaristice – acum, legea nu prevede un termen maxim.

Aceeași propunere legislativă mai prevede și modificarea în Codul muncii a unei prevederi care a fost introdusă chiar anul trecut, prin care firmele vor fi obligate, în cazul falimentului sau lichidării să emită în cel mult 60 de zile calendaristice adeverințele de activitate salariaților și să facă închiderea carnetelor de muncă, riscând altfel o amendă între 300 și 1.000 de lei.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Victor Pițurcă, citat ca martor la Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul Extensiv, nu s-a prezentat la instanță și va fi adus cu mandat la termenul următor: Ancheta vizează un presupus prejudiciu imobiliar de 20 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Victor Pițurcă, citat ca martor la Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul Extensiv, nu s-a prezentat la instanță și va fi adus cu mandat la termenul următor: Ancheta vizează un presupus prejudiciu imobiliar de 20 de milioane de euro Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, Victor Pițurcă, nu s-a prezentat miercuri, 4 noiembrie […]

Citește mai mult