Pensii 2022: Cine poate cere recalcularea pensiei și care sunt documentele necesare
Pensii 2022: Cine poate cere recalcularea pensiei și care sunt documentele necesare
Persoanele care decid să lucreze chiar și după vârsta pensionării au dreptul, conform legii, să depună și o cerere pentru recalcularea pensiei, astfel sumele plătite suplimentar de către angajat pentru asigurările sociale, să fie adăugate la calculul pensiei.
Astfel, cei care au realizat stagii de cotizare și după vârsta de pensionare au dreptul de a li se recalcula pensia conform art.107 din actuala Lege a pensiilor.
Potrivit Legii nr.263/2010 „Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia (…)”.
Cei care au dreptul la recalculare pensiei sunt și cei care dintr-un motiv sau altul nu au depus la Casa de Pensii toate documentele necesare pentru stabilirea corectă a pensiei, documente precum adeverințe de vechime ori de studii, ceea ce înseamnă că la recalculare, pensia să fie mai mare.
Așadar, pentru a putea cere recalculare pensiei trebuie depusă o cerere care va fi însoțită de adeverințele de vechime sau de studii.
Conform Legii pensiilor la art. 107 se spune că: „Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Pensionarii pentru limita de vârstă care, după dată înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicită recalcularea pensiei, în condițiile legii”.
Când se primește pensia recalculată
Acest lucru este reglementat tot de articolul menționat mai sus și care spune că pensiile recalculare se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Trebuie reținut faptul că în acest moment este încă în vigoare Legea pensiilor nr.263/2010, noua Lege a pensiilor 127/2019 urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2023, după ce a fost amânată aplicarea acesteia prin OUG 8/2021 cu toate că fusese programată intrarea în vigoare pentru data de 1 septembrie 2021.
Menționăm acest lucru deoarece conform noii legi recalcularea va fi posibilă doar o dată pe an.
Guvernul a anunțat încă din luna aprilie 2022 programul Sprijin pentru România, program prin care se are în vedere acordarea de ajutoare financiare celor cu venituri mici în perioada de criză economomică prin care trece România.
Din acest program face parte și sprijinul de 700 de lei care se acordă celor care au venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei.
Acordarea acestui sprijin a fost aprobată la începutul lunii iunie iar beneficiarii acestui sprijin financiar sunt pensionarii din sistemul public de pensii, cei din sistemul militar de pensii dar și beneficiarii de pensii care se acordă conform unor legi speciale.
Cine poate primi cei 700 de lei
Prima condiție este că de acest sprijin beneficiază numai cetățenii români care au domiciliul permanent în România.
O categorie specială de pensionari care pot primi acest sprijin sunt pensionarii de invaliditate dar, evident, cu condiția ca veniturile acestora să nu depășească suma de 2.000 de lei.
O altă categorie care pot primi acest ajutor de la stat sunt și copiii minori care primesc pensie de urmaș mai mică de 2000 de lei chiar și atunci când în aceeași familie mai sunt copii care primesc pensie de urmaș.
În ceea ce privește copii majori, aceștia dacă au venituri și pensie de urmaș care depășesc 2.000 de lei, atunci ajutorul nu se acordă.
Pentru cei care se întreabă în cazul în care vor primi sume de bani care nu au legătură cu pensia sau veniturile, ajutorul se primește. Însă în cazul revizuirii deciziei de pensionare iar pensia recalculată, aflată în plată, va avea o valoare mai mare de 2000 lei atunci ajutorul financiar nu se mai primește.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Câte femei din România sunt încadrate drept casnice: Muncesc acasă, dar fără salariu Pentru multe femei din România, revenirea pe piața muncii nu depinde doar de găsirea unui loc de muncă, ci și de posibilitatea de a-și permite să lucreze. Când salariul abia acoperă costurile cu creșa, transportul și îngrijirea copilului, angajarea devine o decizie […]
2027, al doilea an de austeritate. Economist: ,,Nu va fi un an al relaxării, va fi probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele
2027, al doilea an de austeritate. Economist: ,,Nu va fi un an al relaxării, va fi probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele Românii nu trebuie să se aștepte la o relaxare anul viitor, ci la un 2027 de austeritate, care ar putea fi chiar mai greu de suportat decât cel actual, avertizează consultantul […]
12 noiembrie 2026 | Pensiile intră astăzi pe card! Când ajung banii în conturile pensionarilor și ce trebuie să știe beneficiarii
Pensiile intră astăzi pe card! Când ajung banii în conturile pensionarilor și ce trebuie să știe beneficiarii Milioane de pensionari din România își așteaptă pensiile aferente lunii noiembrie 2026. Pentru cei care au ales plata prin intermediul cardului bancar, ziua de joi, 12 noiembrie 2026, este data de la care sunt programate viramentele în conturi. […]

