Politică Administrație

Pensia minimă stabilită de la 800 la 1000 de lei de la începutul anului viitor: Negocieri în coaliția PSD – PNL 

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensia minimă stabilită de la 800 la 1000 de lei de la începutul anului viitor: Negocieri în coaliția PSD – PNL

Liderii PSD și PNL au joi o nouă rundă de negocieri, la Parlament, după ce liberalii au decis să îl desemneze pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier. În prima imagine de la negocierile dintre cele două partide pot fi observați Nicolae Ciucă și Florin Cîțu într-o parte a mesei, iar de partea cealaltă Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu.

Potrivit unor surse politice, echipele de negociere discută despre măsurile fiscale pe care urmează să le introducă în programul de guvernare și care mai apoi vor fi implementate de noul Executiv.

PSD și PNL au stabilit să majoreze pensia minimă, de la începutul anului viitor, de la 800 de lei la 1.000 de lei. Echipele de negociere trebuie să se pună de acord și în ceea ce privește procentul cu care vor fi majorate pensiile, alocațiile, dar și în ceea ce privește salariul minim.

Joi, liderii PNL au votat în unanimitate propunerea lui Nicolae Ciucă pentru funcția de premier. Guvernul ar urma să primească votul de învestitură săptămâna viitoare. În zilele următoare președintele Klaus Iohannis va chema partidele politice la consultări, la Palatul Cotroceni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Coridor de mobilitate urbană verde și cel mai mare parc modernizat la Aiud: Două proiecte finanțate prin Programul „Regiunea Centru”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Coridor de mobilitate urbană verde și cel mai mare parc modernizat la Aiud: Două proiecte finanțate prin Programul „Regiunea Centru” Un oraș mai verde, mai accesibil și mai sigur este ceea ce autoritățile publice din Municipiul Aiud urmăresc să realizeze prin implementarea proiectelor cu finanțare europeană. Un proiect, cel de regenerare urbană a cartierului Microraion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | SC Apa CTTA SA Alba a semnat contractul de lucrări „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”

Bogdan Ilea

Publicat

în

SC Apa CTTA SA Alba a semnat contractul de lucrări „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum” Azi, 19 iunie 2026, la sediul operatorului regional din Alba Iulia, SC Apa CTTA SA Alba a semnat cu ELECTRO CLIP MAP SRL contractul de lucrări „Capacități de producție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

SURSE: Cătălin Predoiu, susținător al premierului desemnat Adrian Veștea, şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL

Ioana Oprean

Publicat

în

SURSE: Cătălin Predoiu, susținător al premierului desemnat Adrian Veștea, şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Cătălin Predoiu și-a dat demisia miercuri, 17 iunie 2026, din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, potrivit unor surse din partid citate de News.ro. Acesta s-a poziționat în sprijinul premierului desemnat Adrian Veștea. Demisia a intervenit în contextul […]

Citește mai mult