Rămâi conectat

Actualitate

Pe Valea Arieșului răsună, din nou, glasul roților de tren. Sute de turiști se bucură de peisajele din Munții Apuseni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Pe Valea Arieșului se aude, din nou, glasul roților de tren. Trenul turistic și-a reluat cursele, încă de la începutul acestei luni, bucurând sute de turiști care și-au făcut drum prin zonele pitorești ale Apusenilor. Acesta circulă între localitățile Lunca Arieșului și Sălciua, pe o distanță de 10 kilometri. Planurile de viitor ale celor care au pus pe șine trenulețul sunt de a extinde traseul prin munți până în orașul Baia de Arieș.

Plecările au loc zilnic, din halta Lunca Arieşului, la orele 10.00, 13.00 şi 16.00. După 9 septembrie, când va începe şcoala, cursele turistice se vor realiza în weekend sau la cererea turiştilor.

Preţul unui bilet pentru adulţi este de 28 de lei, iar pentru copii – 18 lei. Copiii cu vârsta de până al 6 ani beneficiază de gratuitate. Traseul cuprinde şi celebrul tunel dintre Lunca Arieşului şi Poşaga.

Se circulă cu un trenuleţ diesel cu două vagoane care au o capacitate de 64 de locuri. Rezervări se pot face la tel. 0757 643223. Locomotiva care tractează cele două vagoane este una de mici dimensiuni, produsă în Germania, în anul 1964.

Calea ferată îngustă traversa o parte din Munţii Apuseni pe Valea Arieşului, în lungime de 94 de kilometri, între oraşele Turda şi Abrud. Timp de 86 de ani a reprezentat principala cale de transport marfă şi călători pentru locuitorii zonei.

A fost desfiinţată în anul 1998 din motive de rentabilitate economică, punând punct unui simbol al Ţării Moţilor. Mocăniţa s-a dat în funcţiune oficial la data de 20 iunie 1912 şi a fost scoasă din uz în anul 1998. Linia îngustă avea 27 de staţii, din care 4 gări.

Până în anii 70, trenul era acţionat cu locomotive pe aburi. Evoluţia tehnologică a adus şi pentru moţi, trenuri moderne, echivalentul la scară mai mică a celor care circulau pe liniile normale. Acestea au fost ultimele trenuri care au circulat pe Valea Arieşului.

În ultimii ani de funcţionare, pe această rută circulau zilnic (dus-întors) trei trenuri cu două clase. Trenul parcurgea cei 94 de kilometri în circa 6 ore şi 30 minute, oprind în toate staţiile. Mocăniţa oprea însă şi între staţii, când pasagerii ocazionali făceau semne cu mâna.

Trenul a devenit nerentabil pe fondul dezvoltăii transportului auto, dar şi a scăderii activităţii agenţilor economici din Apuseni: exploatările miniere de la Baia de Arieş, Roşia Montană şi Abrud şi fabrica de prelucrare a lemnului din Cîmpeni.

Calea ferată îngustă a fost declarată monument istoric, situaţie care a salvat ceva din trecutul mocăniţei, dar nu a readus-o pe şine decât sporadic şi pe o distanţă scurtă între Abrud şi Câmpeni, iar acum între Lunca Arieşului şi Sălciua.

sursa foto: facebook.com/Mocanita Apusenilor


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România

Bogdan Ilea

Publicat

în

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România Duminică noaptea, Departamentul de Stat al Statelor Unite, a publicat un raport privind situația drepturilor omului în România. „Ministerul de Externe” al SUA” a discutat despre relația dintre partidele de guvernământ din România și hărțuirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea