Pe lângă corn și lapte, elevii din clasa pregătitoare vor primi și fructe
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă menită să încurajeze consumul de fructe proaspete în şcoli şi, totodată, să crească gradul de absorbţie a fondurilor europene alocate acestui program.
„Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern modifică unele prevederi ale OUG 24/2010 privind Programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, în sensul extinderii şi eficientizării acestuia. Astfel, grupul ţintă se extinde prin includerea clasei pregătitoare şi mecanismul instituit la Programul Laptele şi cornul va fi aplicat şi în cazul Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete, conducând astfel la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor UE alocate programului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.
OUG stabileşte ca solicitanţii de sprijin financiar să fie exclusiv consiliile judeţene, întrucât consiliile locale nu dispun întotdeauna de structura organizatorică necesară.
Pentru a avea un control asupra calităţii şi cantităţii fructelor distribuite, OUG stabileşte că documentele de recepţie calitativă şi cantitativă se întocmesc şi se aprobă de directorii unităţilor de învăţământ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI
Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI Un bărbat din Bacău a fost reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune. A convins o vârstnică de 68 de ani […]
România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an”
România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an” România intră în iarnă cu prețuri record la carburanți și cu vulnerabilități majore în aprovizionarea cu motorină. Potrivit unei […]
Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege
Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege Românii ar putea beneficia de programe de sprijin pentru înlocuirea treptată a anumitor sobe și instalații de încălzire care folosesc lemne sau combustibili fosili solizi, potrivit unui proiect de lege adoptat recent […]
