Pe drumurile din Alba se circulă în condiții de iarnă. Carosabilul este, în cea mai mare parte, “la negru”
În județul Alba circulația pe drumurile județene și naționale, respectiv pe Autostrada Orăștie – Sibiu, se desfășoară în condiții de iarna, în cea mai mare parte “la negru”. Zăpada nu a prins pe nepregătite autoritățile locale și operatorii care intervin pe pentru curăţarea carosabilului.
Potrivit DPL Alba, drumarii au acționat preventiv încă de miercuri care au împăștiat material antiderapant pe porţiunile de drum considerate cu risc. S-a intervenit conform planului, cu circa 50 de utilaje de deszăpezire și zeci de tone de material antiderapant. Pe stocurile drumarilor se află mii de tone de nisip şi sare, reprezentantii DPL Alba susținând că sunt pregătiți să intervină şi dacă ninsoriile se vor înteți în zilele următoare.
Nu au fost situații de drumuri blocate, circulație îngreunată fiind înregistrată în anumite porțiuni pe drumurile județene din zona de munte și zona Roșia de Secaș.
CITEȘTE ȘI: Peste 4 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene din Alba in perioada de iarna 2015-2016
Drumuri Naționale și autostrada A1:
Se circulă în condiţii de iarnă, „la negru”, pe centura ocolitoare a municipiului Alba Iulia, DN1, DN 7, respectiv A1 Orăștie-Sibiu. În zona munților Apuseni, în anumite porțiuni, există un strat subțire de zăpada.
Secţia Drumuri Naţionale Alba a acţionat cu utilajele de deszăpezire în special pe drumurile din zona de munte, respectiv DN 74, DN 75, DN 1 R din Apuseni şi DN 67 C – Transalpina. Carosabilul este curate la negru, in majoritatea cazurilor. Pe DN 1R, Horea – Mătişeşti se intervine încă, zăpadă afânată în curs de topire fiind încă prezentă pe carosabil.
Nu există probleme privind circulaţia auto pe niciunul dintre drumurile naţionale din judeţ. Potrivit lui Liviu Hondola, directorul Drumuri Naţionale, secţia Alba, utilajele intervin neîncetat pentru asigurarea unui carosabil practicabil, în condiții de iarnă.
Reamintim conducătorilor auto că deplasarea se efectuează în condiţii de iarnă şi este foarte important să-şi echipeze corespunzător mijloacele auto (cauciucuri de iarnă), să adapteze viteza condiţiilor de drum şi să manifeste atenţie sporită în deplasare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu, comparație între impozitul pe venit din SUA și cel din România: ,,La noi în țară este una dintre cele mai mare cote de impozitare de pe planeta Pământ”
Economistul Radu Georgescu, comparație între impozitul pe venit din SUA și cel din România: ,,La noi în țară este una dintre cele mai mare cote de impozitare de pe planeta Pământ” Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între impozitul pe venit din SUA și cel din România, iar concluzia este că la noi în […]
Cresc cazurile de infecție cu virusul West Nile înregistrate în România de la începutul lunii iunie 2025: Un caz, descoperit și în Alba
Cresc cazurile de infecție cu virusul West Nile înregistrate în România de la începutul lunii iunie, până în octombrie, 2025: Un caz, descoperit și în Alba Au fost înregistrate 47 de cazuri de infecție cu virusul West Nile în România, în perioada 2 iunie – 16 octombrie, potrivit datelor oferite de către Institutul Național de […]
PENSII 2025 | Cum se va aplica legea privind plata pensiilor private, adoptată recent în Parlament
Cum se va aplica legea privind plata pensiilor private, adoptată recent în Parlament Săptămâna trecută, Parlamentul a votat legea privind plata pensiilor private, după ce proiectul inițial a suferit câteva modificări. Printre acestea se numără și prevederea conform căreia bolnavii oncologici vor putea retrage întreaga sumă acumulată în contul de pilon 2. Modalitatea de retragere […]