Pașapoartele să fie valabile zece ani pentru persoanele care au peste 25 de ani – PROIECT
O parte din parlamentarii UDMR au iniţiat o propune legislativă care vizează ca pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani, termenul de valabilitate al paşapoartelor simple electronice să fie de 10 ani, iar pentru persoanele între 12 şi 25 de ani să rămână de 5 ani.
„Prezenta propunere legislativă urmăreşte alinierea legislaţiei României la bunele practici în materie din majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, prin optimizarea condiţiilor aplicabile cetăţenilor români în cazul eliberării documentelor de călătorie în străinătate, precum şi prin reducerea la jumătate a sarcinii administrative a Serviciilor Comunitare pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS)”, se arată în expunerea de motive.
Potrivit art.18 al.2.) lit.b.) din Legea nr.248/2005 valabilitatea paşapoartelor simple electronice este de 5 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani. Acest termen este dublu inferior faţă de termenele de valabilitate ale paşapoartelor simple electronice eliberate cetăţenilor majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene, şi anume de 10 ani, de exemplu, în statele comunitare precum Austria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Irlanda etc., motivează iniţiatorii.
Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi este susţinută de parlamentari PSD, ALDE şi PNL.
Sursa Mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
O categorie de vehicule ar putea scăpa de plata rovinietei. Schimbările propuse Vehiculele destinate exclusiv transportului stupilor ar putea fi exceptate de la plata rovinietei. Un proiect de lege depus în Parlament prevede eliminarea acestei taxe pentru apicultorii care practică stupăritul pastoral și își deplasează stupii în diferite zone, în funcție de perioadele de înflorire. […]
Modificări la programul „Noua casă”: Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra locuințe cu un avans de 5%, pentru credite de până la 140.000 de euro
Modificări la programul „Noua casă”: Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra locuințe cu un avans de 5%, pentru credite de până la 140.000 de euro Tinerii din România care nu au împlinit încă 35 de ani ar putea cumpăra o locuință prin programul „Noua casă” cu un avans minim de 5%, inclusiv pentru […]
Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori
Credite declarate scadente anticipat: ÎCCJ clarifică ce dobânzi pot fi cerute de la consumatori Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că, în cazul creditelor declarate scadente anticipat, creditorii pot include în datoria exigibilă dobânda remuneratorie acumulată și ajunsă la scadență până la momentul declarării scadenței anticipate, dar nu și dobânda aferentă perioadei […]
