Ziarul Unirea

Pas în doi

De la comercialul Valentine’s Day la tradiţionalul Dragobete, de la love story-ul american  la filmele franţuzeşti de artă, cu sezualitatea lor subtilă, dar intensă,  de la toamna târzie cu mănunchiuri de busuioc la vara încinsă cu nopţi răcoroase, de la trandafirii cu coadă lungă la ţigăncuşa cu ghiocei, totul ne predispune la romantism şi, de aici, la căutarea nerăbdătoare, asiduă a iubirii.
Îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, o discuţie dintr-o duminică aprinsă de vară, când, într-o grădină umbrită de nuci bătrâni din centrul vechi, un prieten uşor cinic şi sceptic în materie de amor m-a întrebat ce este iubirea,  pe care eu o propovăduiam dulceag. Am simţit panica unui examen dintr-o lecţie insuficient interiorizată. Ce-i iubirea, ce-i iubirea…, ce-i iubirea?! Nu puteam admite atunci că predicam conceptul fără o prealabilă cristalizare a ideilor. M-aş fi discreditat. Mi se ciocneau haotic în minte imagini, definiţii auzite, citite în timp, luate de pe diverse rafturi. De fapt nu mă gândisem până atunci la iubire în termeni conceptuali. Mă încercau o mie de senzaţii, dar nu analizasem. Nu aveam o definiţie proprie. Am livrat finalmente un discurs eterogen, mai degrabă banal, plin de locuri comune, contradictoriu pe alocuri şi, prin urmare, uşor amendabil, rostit pe un ton condescendent în speranţa evitării oricărei interogaţii.
În faţa primei iubiri, insuficient de maturi de regulă, anxioşi şi bulversaţi de senzaţii nebănuite şi stranii, căutăm un sprijin exterior, o clarificare salvatoare, modele. Îmi amintesc că Andrei Pleşu povestea la un moment dat cum, adolescent fiind, îndrăgostit pentru prima dată, a căutat în dicţionar cuvântul „iubire”, aşteptând „un răspuns, o soluţie”. În familie ni se serveşte de obicei un prim model. Avem apoi anturajul, reperele din cărţi şi felurite voci exterioare care ne spun ce e iubirea, influenţându-ne aşteptările şi fixându-ne standarde. Suntem sufocaţi de strategii de marketing care ne învaţă să managerizăm iubirea, hrănind-o sistematic cu bunuri din ofertă şi mall-uri împânzite cu inimi de carton şi clişee pentru îndrăgostiţi. Avem reviste şi emisiuni despre femeia perfectă şi bărbatul ideal, despre cum să seducem, să jucăm partenerul pe degete, să nu fim victimele iubirii, despre ce se face şi ce nu se face. Avem felicitări cu sentimente prestabilite. Reţete universale.
Ştim că iubirea e minunată. E lucru mare şi sfânt. Aspiraţia cea mai înaltă. Iubirea îţi dă aripi. În acelaşi timp, pare unanim acceptat că iubirea e suferinţă sfâşietoare, e sacrificiu, e adesea nefericire. Ni se mai spune că iubirea e un joc, o artă de a ţine corzile în tensiune. Când laşi prea mult, eşti imprudent expus, potenţial vulnerabil în mod fatal. Când le forţezi prea tare, rişti să se rupă şi să-ţi ricoşeze în faţă ca un elastic întins, scăpat de sub control. Într-un asemenea haos, înţelegerea iubirii e aproape imposibilă fără introspecţie, fără o sondare a propriului suflet. Însă aceasta  e adesea ignorată, trecută în plan secund, devansată aproape întotdeauna de priorităţi cotidiene.
După analiza declanşată de întrebarea prietenului din grădina cu nuci, nu cred că în esenţa ei iubirea e dramă, suferinţă, sacrificiu. Nu cred că iubirea adevărată e crudă, că presupune frământări continue, chinuri şi răni. Fără să neg farmecul indicibil al jocului seducţiei, nu cred că iubirea e un epuizant joc cu corzi permanent în tensiune. Când, pentru nevoile ori dorinţele tale sau, poate, din teama de nu fi rănit, îl sacrifici pe celălalt, când îl aduci sau încerci să îl aduci în stadiul de a se pierde cu totul pe sine pentru tine, atunci nu iubeşti cu adevărat. Iubirea adevărată e frumoasă. Pură şi altruistă. Ţi-e mai rău să îţi răneşti iubitul, decât să te răneşti pe tine. Când iubeşti cu adevărat nu îl foloseşti pe celălalt pentru a atinge propria fericire, ci cauţi permanent să îl faci fericit. Fericirea celuilalt e cardinală. Iar tu te laşi deoparte în grija lui, care va face la fel. Tocmai de aceea nu cred că există iubire adevărată fără reciprocitate, căci nu te poţi lăsa deoparte dacă celălalt  nu e acolo să te prindă, să te ocrotească, să te încarce, să te potenţeze, să te înalţe. Iubind astfel, accentul nu mai cade pe tine, eşti mai bun împreună cu celălalt, de fapt cel mai bun care poţi să fii.
Ioana Romana LAURENŢIU

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Status: busy

După o lungă perioadă aglomerată și agitată, debutând încă din copilarie, când la zece-unsprezece ani suna gongul fixat de mine… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Retrocedăm… Ardealul?!?

Nu ştiu de ce noi, românii, ne găsim întotdeauna să fim mai… catolici decât Papa! Mă refer de această dată… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

La TV totul e bine… la mine nu!

Nu cred că cineva din România, bineânțeles în afară de cei din Guvern, va îndrăzni să contrazică statisticile și sondajele… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Român ca bradul…

Una dintre comparaţiile cele mai dragi sufletului nostru  este aceea că românul e „ca bradul”. Adică drept, neîncovoiat, falnic şi… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Temperaturi sub zero grade Celsius înregistrate în județul Alba

Miercuri dimineață, 28 octombrie 2015, la Sebeş a fost măsurată o temperatură minimă de minus 0,4 grade Celsius, potrivit Serviciului… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Studiu sociologic. România și criza migrației: Cum a evoluat această problemă de-a lungul timpului

Problema migrației a fost, dintotdeauna, una dintre efectele negative ale complexului proces de globalizare. Astfel, una dintre cele mai teribile… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Se ofilește crinul liberalului Crin

Venă groasă și isterică la gâtul crinului galben al liberalismului rămânesc. Icterul mecanic provocat de „Inițiativa România Liberală” a provocat… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

37 Comentarii

alexandra 24 februarie 2011 at 8:07

minunat editorial ,cel mai inspirat care putea fi publicat intro zi ca aceasta dedicata
iubirii.sa mai citim si despre iubire,ca de ura cotidiana diseminata pervers in societate ne-am saturat pana peste cap.

monica 24 februarie 2011 at 19:33

Sunt intru totul de acord ca si noi,romanii aveam nevoie de ceva frumos de ziua Indragostitilor, de pe la noi.Si iata ca a venit si acest moment.E foarte bine ca se mai gandeste cineva,in tumultul vietii zbuciumate de care avem parte,,la sufletul nostru.E foarte bine ca tineri ca autoarea articolului(bine scris,de altfel, si foarte potrivit cu contextul zilei)ne inveselesc sufletul cu randurile unui asemenea editorial.
Nu pot decat sa doresc ca nr.editorialelor de acest fel sa fie cat mai mare.Oamenii locului,merita asa ceva !
felicitari Unirea !felicitari celei care a scris !

Camelia 24 februarie 2011 at 10:53

Sensibil, emotionat si, intr-adevar, cum nu se poate mai potrivit. Superb! Felicitari autoarei, felicitari Unirea!

Sanda Paul 24 februarie 2011 at 11:56

Ioana Romana, acesta nu este un discurs de avocat, ci unul de scriitoare. Iti multumesc ca m-ai facut sa ma intreb, cu duioasa nostalgie:”Ou sont les neiges d’antan ?”

petrini 24 februarie 2011 at 16:18

deci cei care comenteaza cunosc autoarea,scuzati,deci,nu stiam………………e chiar avocata?deci oamenii nu se ocupa numai de vamesi si averi,de mai gandesc si la dragoste,foarte minunat

george crisan 24 februarie 2011 at 18:31

Foarte minunat e un pleonasm foarte superb.

petrini 24 februarie 2011 at 21:52

mai bine ,fii atent la articol,sa vezi ce frumos e scris, decat sa faci pe profesorul aici ,pe site
si la iubire trebuie sa fim atenti caci e cel mai gingas sentiment care poate sa dispara la fel de repede cum apare.

Erosache 24 februarie 2011 at 12:27

„Pura si altruista”. Asa ar trebui sa fie si iubirea si ziua de Dragobete. Asa ar trebui! Asa ar trebui! Asa ar trebui….

Roxa 24 februarie 2011 at 12:40

Asa credeam cand m-am maritat, ca eram naiva. Pasii in doi au devenit pasi in trei pentru el si pasi in unu pentru mine. Si totusi, dincolo de suferinta, deziluzii si stabilirea mea in Canada, inca visez la pasi in doi si la o viata cu fiecare zi ca cea de Dragobete. Stie cineva adresa lui Fat Frumos romantic si fidel si stabil?:)

petrini 24 februarie 2011 at 16:15

felicitari, comentariul dvs. mi-a mers la inima !
Doamna,sunteti sensibila,delicata si visatoare si ,imi permit ,un pic copil in suflet !Cum ati reusit sa ramaneti asa?inca o data felicitari !
Nu stiu adresa lui fat frumos dar ma bucur ca mai exista femei ca dumneavoastra.Sa aveti o viata cu implinirea visurilor,o meritati.Eu cred ca un om ca dvs ar scrie niste editoriale foarte reusite,incercati,suflet de aritist,aveti,curaj!,poate ca Unirea le-ar publica

Herodot 24 februarie 2011 at 12:53

Vreti pasi in doi? Va dau! Elena Udrea cu Victoras Ponta, Basescu cu Boc, Ciorbea cu Constantinescu, Voiculescu cu Vantu, Nastase cu Anastase, Irinel cu Monicutzaa si daca vreti pe plan locaaal Darzu cu Potor si Hava cu … cu cine… pe traseul celor 7 fortificatii… hmm… da …Hava cu…Alba. Alba-Iulia, desigur. Fain editorial si provocator, urmare si faptul ca scriu si ca colegele mele din cancelarie nu s-au rezumat azi la horoscop. Aproape toate erau convinse ca este un articol despre Iri si Monica… l-au citit si acum stau la o barfa despre cupluri si cuplaraiuri. Altele decat cele enumarate de mine mai sus. Oare la ora asta ce este pe OTV?

petrini 24 februarie 2011 at 16:11

da ce nivel de cultura, inalt au cadrele didactice daca urmaresc OTV .

Herodot 24 februarie 2011 at 12:58

Vai, imi cer scuze fata de toti liberalii adevarati, am uitat de cuplul Ponta-Antonescu, Patriciu-Voiculescu, Ion I.C Bratianu-Relu Fenechiu si exemplele pot continua pana la Pacala si Tandala si vamesii si regina. Inchideti televizoarele, dati foc carnetelor de partid, aprovizinati-va cu flori si vin si Bucurati-va de Dragobete! Vivat!

Afradissima 24 februarie 2011 at 13:06

D-LUI HERODOT
Stimate Domn,
Era cazul sa amintiti macar de Romeo si Julieta sau Richard Burton si Liz Taylor, nu sa cadeti in derizoriul politicului. Valoarea testului din articol va obliga la mult mai mult, mai ales ca sunteti intr-o cancelarie. Probabil ca si dvs sunteti un misogin, ca majoritatea barbatilor din acest secol la forbalului si al formuei 1. Punct.

Herodot 24 februarie 2011 at 13:58

Pt. Afradissima
Sper ca dupa punctul dvs mai urmeaza ceva. Pot spera la cativa… pasi in doi pe bulevard sau intr-un muzeu?…

Afradissima 24 februarie 2011 at 13:59

NU.

Ioana 24 februarie 2011 at 16:06

Richard Burton si Liz Taylor<oooo dar ea s-a maritat de vreo 8 ori si ultima oara a facut-o cu un buldozerist.Credeti ca la asa tip de iubire se refera autoarea?ar fi tare trist

Xenia 24 februarie 2011 at 13:15

Vb faine. txt mishto. vocab curat. So, io coment cu un bank.
Un tip foarte singur, a hotarat ca viata ar fi mai misto daca ar avea un animal de companie. Asa ca s-a dus omul nostru la un pet store si i-a spus managerului ca vrea sa cumpere un animal „aparte”. Dupa cateva discutii, a cumparat intr-un final un miriapod (o insecta cu 100 de picioare), care venea imtr-o cutie mica, alba, pe care s-o foloseasca pe post de casa.
Se duce tipul acasa, gaseste un loc potrivit pentru cutie, si se gandeste ca ar fi frumos sa inceapa „relatia” ducandu-si noul companion la un bar sa bea ceva.
Asa ca a intrebat miriapodul din cutie: „Vrei sa mergi cu mine pana la Frank’s sa bem o bere?”
Dar … nici un raspuns, asta l-a deranjat pe tipul nostru, dar a asteptat cateva minute si a intrebat din nou: „Ce-ar fi daca am merge la bar sa bem o bere impreuna?”
Dar…iar…nici un raspuns de la noul sau prieten si tovaras. Asa ca a mai asteptat cateva minute gandindu-se la situatia respectiva. S-a hotarat sa mai intrebe inca o data, de data apropriindu-se de „casa” miriapodului si urland: „Hey, tu de-acolo! Vrei sa mergem la Frank’s sa bem o bere impreuna?”
O voce subtire se auzi din cutie…
„Te-am auzit si prima oara! Ai rabdare, caci acum imi pun pantofii

costica 24 februarie 2011 at 15:43

ha,ah,ah,ah,bun bancul !
Da daca Dragobetele asta e romanesc,de ce in acest articol sunt numai neologisme peste neologisme,asa se ajunge la sufletul omului?eu nu cred ,dar de felicitat putem felicita dna sau dra ca doar e de dragobete

blogger with IQ 24 februarie 2011 at 13:33

editorial cool!

irinel 24 februarie 2011 at 15:33

dragilor,oare trebuie atata amar de teorie pentru a vorbi despre iubire?sunt sigur ca fiecare stie ce e iubirea,iubirea ,ca gustul mancarii,nu poate fi descrisa,povestita,editorializata si nici politizata.Iubirea e primul fior,tremuratul degetelor de la maini,furnicaturile din cap pana in picioare,roseata in obraji si tam tamul inimii.Despre iubire sa vorbeasca …..Eminescu,Nikita Stanescu si altii ca ei,eu nu m-as incumeta,daca altii doresc sa teoretizeze ,n-ar decat !

alexandra 24 februarie 2011 at 17:55

Cine sa vorbeasca?Nikita sau Nichita Stanescu?

Afradissima 24 februarie 2011 at 19:38

fost o iubire mare… care dincolo de scandaluri si alcool a aratat ca IUBIREA este un mare dar in universul acesta intunecat si inghetat. Au fost Antoniu si Cleopatra nu numai in film. Ca Liz ulterior a tot cautat un barbat ca Richard si nu gasit face parte din poveste. Dealtfel…. cine pretuieste ce are?????!!!!

Vlad C. 24 februarie 2011 at 13:49

De obicei nu citesc editorialele din Unirea. De data asta titlul si stilul m-au atras. Nota zece si felicitari.

Ranfir 24 februarie 2011 at 14:24

Felicitari pt un editorial f. frumos!

Marcel 24 februarie 2011 at 14:31

Merg si eu cu trendul si felicit autoarea – mai ales ca mi-a chiar placut editorialul. I l-am dariut iubitei mele de Dragobete. Te iubesc, Lucia!

petrini 24 februarie 2011 at 16:08

saraca iubita,inca nu ti-a dat cu ceva in cap de Dragobete !

petrini 24 februarie 2011 at 21:54

daca cu moda nu mergi numai cu trendul?articolul e la zi si se potriveste cu sosiera mult asteptatei primaveri.Foarte frumos,ma face fericit

petrini 24 februarie 2011 at 21:55

cie e Lucia ca pe autoare o cheama Ioana,Fii mai pe inteles,pe cine iubesti?

Marcel 24 februarie 2011 at 22:33

Lucia e iubita mea! Stiu ca pe autoare nu o chema Lucia, declaratia nu ii era insa adresata. Pe autoare o respect si o felicit!

A. Petrini 24 februarie 2011 at 14:34

un articol destul de modest despre un sentiment atat de complex. jucati prea mult sah chinezesc cu ideile, de multe ori lasandu-le fara nici un fond. doar enumerari peste enumerari, fara prea multe explicatii. pare un articol scris de o femeie care n-a trait niciodata o dragoste mare. daca n-as regasi in articol cateva cuvinte ”imbracate” frumos, as crede ca opera este semnata de o adolescenta. nu sunt de felul meu critic, si nici nu vreau sa va pun pe un esafod, dar despre lucrurile marete se poate vorbi numai cu o anumita maretie. Doamne ajuta!

alexandra 24 februarie 2011 at 17:32

Vai,domnule Petrini, m-ati trimis cu gandul direct la republica,mareata
vatra.Aveti perfecta dreptate.Iubirea e un lucru foarte mare, carevasazica maret. Doamne ajuta!

petrini 24 februarie 2011 at 21:58

si daca autoarea ar avea suflet de adolescenta ,nu crezi dle,ca ar fi frumos?de ce trebuie sa murdarim orice lucru frumos ,orice sentimente.?
E ziua indragostitilor,lasati,ura si invidia si carcoteala si iubiti-va ca acum e vremea

Iannis 24 februarie 2011 at 16:02

oare cate ziare isi mai permit editoriale de Dragobete?Felicitari Unirea,bine ca isi mai aduce cineva aminte ca iubirea e o stare omeneasca, fara varste sau prejudecati ,macar o data pe an, sa ne amintim sa iubim.

Dragobeatza 24 februarie 2011 at 19:29

„Unirea” de Dragobete… firesc si surprinzator sa scrie despre iubire… Aici in Italia, din pacate sunt departe de Dragobete…fac pasi prin Florenta de una singura si exersez mioriticul „DOR”… Cei care faceti pasi in doi, indiferent de numarul lor, bucurati-va!!!!!!!!!!!!!!!

SirJohn 24 februarie 2011 at 19:48

Interesant. Am citit si articolul – foarte bun si util – si comentariile, din care multe interesante. Si, prin stilul „ca musca in lapte” a semnatarului „A Petrini” se deschide evantaiul de paralelisme made in Romania. Sa pretuim ce avem!

monica 24 februarie 2011 at 20:21

Cred ca s-ar putea scrie ceva,numai citind comentariile.E foarte bine ca autoarea a creat controverse.Asta se cere de la un editorial adevarat.Nici critica si numai critica, dar nici numai elogii,nu ar mai fi credibil nici articolul ,dupa cum nu ar mai fi credibile nici laudele.Si cu ce ne-am alege?caci sunt sigura ca autoarea editorialului,in mod,inteligent, l-a scris gandindu-se la cei care il vor citi.Si mai suntsigura ca stia ca printre ei se vor afla si indragostiti reali si fericiti si unii care,din pacate,au depasit aceasta stare minunata.ce vreti?suntem oameni ,nu vibram cu totii in pas cu Eminescu sau Nichita Stanescu si atunci?controversele,ironiile sau elogiile sincere imbogatesc substanta si mesajul transmis si mai sunt sigura ca un om care a creat un asemenea editorial,a vrut ca noi cititorii sa ne situam pe pozitii diferite,complexe,contradictorii asa cum este si viata noastra.Domnilor „carcotasi”nu suntem roboti pentru a gandi si simti la unison.Eu cred ca in acest fapt consta valoarea scrierii de mai sus si pentru cunoscatori………..stiti cum e cu opera literara deschisa…………ei,da,autoarea creeaza o asemenea circumstanta
Bravo !Sa te bucuri,Unirea cand se ivesc momente ca cele create de Ioana,Romana(ce nume frumos) !

Comentariile sunt oprite