Actualitate

Partidul AUR susține încetarea stării de alertă, în România. A fost depus, în Parlament, un proiect de lege

Ioana Oprean

Publicat

în

Partidul AUR susține încetarea stării de alertă, în România. A fost depus, în Parlament, un proiect de lege

Partidul AUR, condus de George Simion, a anunțat că a depus, în cursul zilei de miercuri, în Parlament, un proiect de lege privind abrogarea Legii nr. 55/2020 prin care a fost instituită starea de alertă pe teritoriul României.

Petrecerea Divorțaților

AUR susţine că acesta este „unicul şi cel mai potrivit mijloc prin care putem reveni în cadrul constituţional caracteristic unui stat de drept şi unei democraţii funcţionale”.

„Indiferent de situaţia excepţională cu care se confruntă un stat democratic, acesta are datoria să identifice şi să utilizeze mijloace legale şi legitime de contracarare a pericolelor şi a efectelor negative.

Întrucât prin rămânerea în vigoare a unei astfel de legi vădit neconstituţionale nu se realizează altceva decât perpetuarea încălcării normelor constituţionale, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, în detrimentul cetăţenilor, ale căror drepturi şi libertăţi sunt restrânse în mod nelegal, se impune abrogarea de îndată a Legii nr. 55/2020”, precizează deputatul George Simion, copreşedinte AUR, într-un comunicat transmis Agerpres.

Preşedintele AUR, George Simion, îl aşteaptă pe Florin Cîţu la negocieri în Piaţa Universităţii

Copreşedintele AUR George Simion s-a arătat dispus să discute cu Florin Cîţu o eventuală susţinere a Guvernului, dar condiţionează sprijinul de o negociere cu premierul chiar în Piaţa Universităţii.

„AUR discută cu orice partid care respectă Constituţia. PNL are restanţe la acest capitol. Democraţia şi drepturile constituţionale nu se negociază. Totuşi, Florin Cîţu este aşteptat în Piaţa Universităţii, sâmbătă, la ora 17:00, pentru a trata direct cu românii. În aceste condiţii, putem negocia şi noi cu el”, a declarat George Simion, copreşedintele AUR.

Sâmbătă, în Piaţa Universităţii va avea loc un miting antiguvernamental la care şi-a anunţat participarea şi Alianţa pentru Unirea Românilor.

Sursa: romaniatv.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33%

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33% Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice din România a scăzut cu 8,94% în primele nouă luni ale anului 2026, față de aceeași perioadă din 2025, fiind înregistrate 100.975 de înmatriculări, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | O mașină Tesla a lovit balizele care semnalizau lucrările de pe A1. „Tehnologia asistă. Șoferul este responsabil!”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O mașină Tesla a lovit balizele care semnalizau lucrările de pe A1. „Tehnologia asistă. Șoferul este responsabil!” DRDP Timișoara a transmis, printr-un mesaj publicat pe o rețea de socializare, că un accident rutier fără victime s-a produs pe autostrada A1 la kilometrul 436, pe sensul de mers spre Timișoara.  Mai exact, o mașină Tesla a […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul de Interne, Marian Neacșu, după atacul armat din Cracovia: „Asemenea manifestări sunt atent urmărite pentru a preîntâmpina orice formă de agresiune”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul de Interne, Marian Neacșu, după atacul armat din Cracovia: „Asemenea manifestări sunt atent urmărite pentru a preîntâmpina orice formă de agresiune” Ministrul de Interne, Marian Neacșu, a dat asigurări sâmbătă, 7 noiembrie, în contextul atacului armat din Cracovia, că forțele MAI sunt pregătite să gestioneze orice amenințare, precizând că autoritățile monitorizează cu atenție eventualele […]

Citește mai mult