Sport

Partidă de verificare, AFC Hermannstadt 2 – Performanța Ighiu 2-3 (2-2) | A doua victorie la rând pentru trupa lui Mihai Manea!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Performanţa Ighiu a susţinut al treilea joc de verificare din intersezon, în deplasare cu divizionara terţă Hermannstadt 2, precedentul fiind tot între respectivele formații. Și de această dată formația din Alba s-a impus, după o partidă atractivă, scor 3-2 (2-2)

Gazdele au deschis scorul în minutul 13 prin Străulea, ighienii au egalat 10 minute mai târziu grație reușitei lui Iclănzan. Iarăși sibienii au punctat prin Hristu (25), egalarea fiind adusă de Unguru (35). La fel ca în precedenta dispută Claudiu Oara și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 63.

Antrenorii Mihai Manea și Raul Oargă au mizat pe Zăvoi – Campean, Tebo, Iclănzan, Mărginean – Hidișan, Unguru – Tineiu, Fetița, Nica – Seiwerth, în prima repriză, respectiv  Sporea – Iclanzan, Potopea, Tebo, Marginean, Circov, Joldes, Marcu, Unguru, Fetita, Oara, în actul secund, mai intrând E. Crișan, Zigmond și Petruse

 

Trupa lui Mihai Manea pleacă în cantonament centralizat la Codlea, în perioada 10-17 februarie, interval în care va susține și trei partide amicale.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

SuperLiga AJF, etapa a treia: CSM Aiud a încurcat Industria Galda! La Ocna Mureș, primul eșec pentru ȘF Valea Frumoasei!

Dan HENEGAR

Publicat

în

SuperLiga AJF, etapa a treia: CSM Aiud a încurcat Industria Galda de Jos! La Ocna Mureș, primul eșec pentru ȘF Valea Frumoasei! SuperLiga AJF, etapa a treia: CSM Aiud a încurcat Industria Galda! La Ocna Mureș, primul eșec pentru ȘF Valea Frumoasei, „Soda dragă” rămâne imbatabilă! Citește și: SuperLiga Alba: Industria Galda, Școala de Fotbal […]

Citește mai mult

Sport

Foto | CSM Unirea Alba Iulia, un nou triumf în Cupa României la polo feminin: Dominație autoritară a echipei campioane la Focșani

Ioana Oprean

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, un nou triumf în Cupa României la polo feminin: Dominație autoritară a echipei campioane la Focșani CSM Unirea Alba Iulia a câștigat din nou Cupa României la polo feminin.  Triumful s-a consemnat sâmbătă, 12 septembrie 2026, la Focșani. În meciul decisiv uniristele au depăsit cu un categoric 19-8 formația Rapid București. […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Albaiulianul Dorin Fleșeriu, antrenament în forță pentru Ironman-ul din Italia: „Să înoți 1,9 km în Vidraru, să urci pe biclă Transfăgărășanul și apoi să alergi 21 km până la statuia lui Prometeu se cheamă TRANSFIER, la noi, la români”

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Dorin Fleșeriu, antrenament în forță pentru Ironman-ul din Italia: „Să înoți 1,9 km în Vidraru, să urci pe biclă Transfăgărășanul și apoi să alergi 21 km până la statuia lui Prometeu se cheamă TRANSFIER, la noi, la români” Albaiulianul Dorin Fleșeriu a făcut un  antrenament în forță extrem de reușit pentru Ironman-ul din Italia.  […]

Citește mai mult