Parteneriat între Grupul Skepsis și mai multe instituții din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali
Parteneriat între Grupul Skepsis și mai multe instituții din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali
Pe masa consilierilor locali din Alba Iulia, în cadrul ședinței din 27 aprilie, se află o colaborare între mai multe instituții din Municipiul Alba Iulia și grupul Skepsis.
Asociaţia Grupul Skepsis reprezintă una din cele mai active asociaţii culturale din Municipiul Alba lulia din domeniul artelor spectacolului. încă din anul 2002 când s-a coagulat primul nucleu de teatru la iniţiativa unor tineri amatori de teatru şi cultură, Grupul Skepsis a adus pe scenele Municipiului Alba lulia piese clasice de teatru, interpretate cu talent, entuziasm şi profesionalism, şi au umplut sălile de spectacol cu iubitori de artă şi cultură.
începând cu anul 2013 municipiul Alba lulia a demarat în parteneriat cu Asociaţia Grupul Skepsis câteva iniţiative pentru a încuraja punerea în scenă de către artiştii asociaţiei de reprezentaţii de teatru în spaţii convenţionale dar şi neconvenţionale precum clădiri dezafectate sau în aer liber etc pentru a facilita accesul la cultură atât cetăţenilor oraşului cât şi turiştilor şi colaboratorilor asociaţiei. Municipalitatea a anticipat potenţialul tinerilor creativi din cadrul asociaţiei şi pentru a încuraja dezvoltarea şi creşterea calităţii activităţilor culturale la nivelul comunităţii locale a alocat fonduri pentru a sprijini şi cofinanţa aceste activităţi culturale.
în anul 2017 prin HCL nr. 13 s-a aprobat încheierea unui protocol de cooperare între Asociaţia Grupul Skepsis şi Municipiul Alba lulia pe o perioadă de 10 ani, care să asigure la nivelul oraşului un nucleu permanent de teatru. De-a lungul anilor Grupul Skepsis a demonstrat că motivaţia, pasiunea şi talentul unui grup de oameni iubitori de teatru pot asigura o activitate permanentă artistică şi cuturală la un nivel care poate concura cu reprezentaţiile de teatru profesionist. De altfel, Asociaţia Grupul Skepsis a început să fie recunoscut şi peste hotare pentru modul profesionist în care regizează şi pune în scenă piesele de teatru. în acest sens, protocolul de cooperare propune un parteneriat sustenabil pe 10 ani între Municipalitate şi Asociaţie pentru implementarea unui proiect cadru care se va derula anual, proiectul Alba lulia are Skepsis. Prima ediţie a acestui proiect cadru fiind implementată cu succes în cursul anului 2017, urmând ca partenerii să continue implementarea proiectului cadru anual.
Descrierea proiectului cadru pentru anul 2022:
Obiective:
• Diversificarea ofertei de programe, activităţi şi evenimente culturale şi artistice în viaţa socială a Municipiului Alba lulia;
• Implicarea tinerilor albaiulieni ca operatori culturali valorificând capitalul lor creativ şi promovând spiritul de de deschidere, expresie, educaţie şi toleranţă prin Artă;
• Crearea unor programe şi evenimente culturale emblematice care să promoveze imaginea Municipiului Alba lulia la nivel local, naţional şi internaţional;
• Stimularea vieţii socioculturale a municipiului şi a spiritului civic de participare folosind arta ca factor de coeziune socială;
• Încurajarea dezvoltării colaborărilor şi a schimburilor deexperienţă cu caracter intercultural între tineri artişti din ţară şi străinătate.
Rezultate dorite:
• Pregătirea şi prezentarea de către Grupul Skepsis a unui număr de 14 producţii artistice (spectacole de sală şi de aer liber), anual, pentru publicul din Alba lulia -concitadini şi turişti.
• Organizarea an de an a două evenimente de impact reprezentative şi emblematice pentru Alba lulia – un festival de artă medievală şi un festival internaţional de teatru
de tineret care să extindă oferta de evenimente a oraşului pentru sezonul turistic.
• Stimularea implicării tinerilor din Alba lulia ca operatori culturali – implicarea unui număr de 30 tineri actori voluntari din Alba lulia în pregătirea şi desfăşurarea proiectului cadru, pe toate componentele lui.
• Dinamizarea participării publicului – atragerea şi menţinerea unei medii de 150-200 spectatori la fiecare spectacol şi eveniment public propus prin activităţile componentelor proiectului cadru multianual;
• Atragerea unui număr cât mai mare de tineri (elevi şi studenţi) şi adulţi la reprezentaţii – 60% din publicul prezent la fiecare eveniment din cadrul proiectului;
• Creşterea experienţei de scenă şi a expresiei artistice a actorilor voluntari prin organizarea de schimburi de experienţă şi a unui atelier intensiv de aprofundare a artei actorului coordonat de specialist profesionist.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

