Actualitate

Parlamentarii PNL vor ca Ziua Naţională să fie sărbătorită în 10 mai

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputaţii liberali vor să schimbe data în care este sărbătorită Ziua Națională a României. Aceștia propun ca marea sărbătoare să fie mutată pe 10 mai iar pe 1 decembrie să fie aniversată Ziua Reîntregirii Neamului.

Petrecerea Divorțaților

Parlamentarii PNL au depus deja un proiect de lege pentru realizarea acestor modificări.

Liberalii susţin că data de 10 mai are o semnificaţie istorică mai mare decât 1 decembrie, pentru că marchează câştigarea independenţei României.

”Este de fapt o inițiativă legislativă care urmărește restabilirea adevărului istoric pentru că de ziua de 10 mai se leagă marile decizii istorice ale acestei nații, urmând ca ziua de 1 decembrie să devină zi nelucrătoare, prin lege, și să fie sărbătorită ca ziua reîntregirii naționale”, a declarat unul dintre reprezentanții deputaților PNL pentru antena3.ro

Și președintele PNL Crin Antonescu a declarat că ar milita pentru ca data de 10 mai să devină o zi naţională.

„Nu în locul celei de 1 Decembrie, dar, sub o formă sau alta, alături de cea de 1 Decembrie cred că putem să luăm în serios o asemenea propunere„, a afirmat liderul liberal.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite Românii care au acumulat suficienți ani de cotizare pot ieși la pensie cu până la cinci ani înainte de vârsta standard, fără să piardă niciun leu din pensie. Facilitatea este prevăzută de articolul 56 […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]

Citește mai mult