Parcare nouă la Gheţarul de la Scărişoara – amenajată de primăria Gârda de Sus
Parcare nouă în apropierea Gheţarului de la Scărişoara
Primăria comunei Gârda de Sus a finalizat lucrările de amenajare a unei parcări în satul Gheţar din apropierea Peşterii Scărişoara, cea care deţine cel mai mare gheţar subteran din România. Aceasta a fost amenajată la o distanţă mai mică de un kilometru de acest obiectiv, turiştii având posibilitatea să se deplaseze din parcare pe jos, pe cărările special amenajate până la intrarea în peşteră. Parcarea are o capacitate maximă de 60 de autoturisme, aceasta fiind amenajată şi pentru staţionarea autocarelor cu turişti. Ea s-a realizat din fondurile proprii ale Consiliului Local al comunei Gârda de Sus şi este tasată cu piatră şi nisip. Primarul Marin Vîrciu ne-a declarat că aceste locuri de parcare s-au realizat deoarece aici nu exista decât o parcare foarte mică, insuficientă pentru numărul mare de maşini cu turişti din sezonul estival. Referitor la această atracţie turistică din Apuseni, trebuie amintit faptul că de curând s-a terminat asfaltarea drumului mai scurt de acces la peşteră care urcă din Valea Gârda Seacă prin satul Munună şi are o lungime de 7 km. În scurt timp acesta va fi marcat cu indicatoare rutiere şi pe versanţi se vor amplasa plase de protecţie care să împiedice căderea de pietre. În urma acestor lucrări se poate spune că s-a încheiat modernizarea celor două căi de acces în satul Gheţar, celălalt drum care urcă prin Cheile Ordâncuşei şi satul Ocoale fiind în totalitate finalizat de mai bine de un an de zile. (O.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]