Ştirea zilei

Parastas la un an de la accidentul aviatic din Apuseni. Romaniţa Iovan a urcat pe Vârful Petreasa pentru a-și comemora fostul soț

Ioana Oprean

Publicat

în

Romanița Iovan și câțiva prieteni apropiați de la București, împreună cu zeci de localnici din Horea, au urcat sâmbătă pe Vârful Petreasa, la locul tragediei aviatice în care Adrian Iovan și Aura Ion și-au pierdut viața acum un an.

Petrecerea Divorțaților

Slujba religioasă a avut loc la troița și altarul bisericesc numit “Lumea văzută din cer”, ridicate de moți la puțin timp după accident. După ce s-au rugat pentru odihna celor doi, participanții la eveniment au fost invitați la o masă organizată de soția pilotului la Căminul Cultural din Horea.

Este al treilea parastas dat de Romanița Iovan în decurs de un an. Primul a avut loc la 40 de zile de la tragedie iar al doilea la 6 luni, când slujba de la locul accidentului a fost oficiată de ÎPS Irineu, împreună cu un sobor de preoţi din judeţele Alba şi Cluj.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Iovan şi-au pierdut viaţa în data de 20 ianuarie 2014, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. Alţi cinci ocupanţi ai aparatului de zbor, printre care patru medici, au supravieţuit. Avionul efectua un zbor către Oradea, pentru a se face o prelevare de organe.

Foto: arhiva Unirea


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

Citește mai mult