Ştirea zilei

Păpușile de lut și păsările-suflet fabricate de doi albaiulieni, vedete în Europa și în America

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Din ”Atelierul cu povești” al artiștilor plastici Ana Maria și Mihai Ariciu din Alba Iulia, direct în America, păpușile de lut și păsările-suflet inspirate din arta populară transilvăneană, vedete peste Ocean

”Atelierul cu povești” există la Alba Iulia! De aici, păpuși de lut, fiecare cu povestea ei și însoțite de cele mai multe ori de păsările-suflet, dar și obiecte de podoabă tot din lut – cercei, pandantive, toate inspirate din arta populară transilvăneană, pleacă spre Europa, dar în special spre America, pentru a împodobi case și oameni.

Artiștii plastici Ana Maria și Alexandru Mihai Ariciu au deschis, în 2012, la Alba Iulia, ”Atelierul cu povești”, dintr-o pasiune comună pentru lucrul cu lutul și pentru frumos, dar mai ales ca o consecință firească a pregătirii și studiilor lor.

Nu au prevăzut atunci că obiectele născute din mâinile lor vor depăși cu mult granițele orașului (de baștină al Anei și de adopție al lui Mihai), dar mai ales ale țării. Amintind de o lume veche, orientală, arhaică dar și medievală, presărate cu motive ce se repetă: pasăre, pom, lalea, bufniță, cuplu, motive originare și de început de lume, poveștile spuse de păpușile din lut ars decorate cu migală de Ana Maria Ariciu ajung cu predilecție în casele americanilor, care se dau în vânt după arta populară transilvăneană.

Mai interesați de suprafaţa decorată decât de formă, cei doi artiști plastici creează obiecte-pretext pentru a povesti uneori cu melancolie, alteori cu ironie sau chiar cu umor despre o lume unde visul și ludicul se împletesc și unde realitățile fuzionează.

”Și eu și soțul meu suntem artiști plastici, absolvenți ai Facultății de Arte decorative și Design, secția Ceramică din cadrul Universității de Arte București. Am deschis Atelierul cu Povești prin anul 2012, însă lucrăm cu lutul de când ne știm. Eu personal în studenție făceam și vindeam mărțișoare, așteptam cu mare nerăbdare perioada aceea a anului. Apoi am lucrat tot felul de obiecte decorative pe care le vindeam la târguri, la galerii de artă. Atelierul cu povești s-a concretizat însă în perioada maternității mele, atunci cred că s-au așezat mai multe piese ale unui puzzle. De altfel tot ceea ce se întâmplă acum în acest Atelier are legătură cu maternitatea și cu poveștile clasice românești și nu numai, pe care le-am redescoperit, citit și răscitit copiilor mei Ioana, Nicolae și Ștefan. Am împrumutat multe simboluri din povești, spre exemplu pasărea măiastră. Toate s-au adăugat preocupărilor mele asidue din anii de după facultate pentru arta populară transilvană pe care am studiat-o amănunțit. Și, nu în cele din urmă, suprapuse peste iubirea pentru artă și pentru cărți pe care le-am moștenit de la tatăl meu – împătimit colecționar și anticar, și de la mama mea care toată viața a stat în preajma cărților, în calitate de librăreasă, m-au adus în punctul în care mă aflu azi”, povestește Ana Maria Ariciu.

Păpuși de doar câțiva centimetri, numai bune să populeze căsuțe mici din lemn adunate de prin gospodăriile țăranilor care pe vremuri își păstrau ceasurile (atunci obiecte de preț) în ele sau care pot fi atârnate pe perete, până la păpuși înalte și de 1 metru, toate își așteaptă cuminți rândul pe rafturile ”Atelierului de povești” de pe Valea Popii din Alba Iulia, până când vor ajunge în vreo casă din lumea largă pentru a împodobi bilbioteca și sufletul celui ce le va privi.

”După o lungă perioadă în care au fost la modă chinezismele, oamenii au reînceput să se îndrepte spre autentic și original, spre materiale naturale precum lemnul și lutul, să aibă din nou cultura cadourilor personalizate. De multe ori cei care îmi dau comandă pentru anumite obiecte decorative sunt și sursă de inspirație pentru mine, mă ajută să adaug culoare și poveste creațiilor mele”, spune Ana Maria Ariciu, care în curând își va diversifica activitatea și va începe creația de bijuterii de argint.

Obiectele din Atelierul cu povești pot fi achiziționate de la târguri de profil din țară (în special la București) sau on-line. În Alba, artiștii plastici Ana Maria și Mihai Ariciu colaborează cel mai mult cu Muzeul icoanei Museikon, pe care îl consideră un loc propice pentru popularizarea și expunerea creațiilor lor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult