Rămâi conectat

Actualitate

Pandemia schimbă domeniul fiscal. Angajații și companiile, în pericol de a plăti taxe în plus

Publicat

în

Pandemia actuală a cauzat numeroase probleme în domeniul fiscal și cel juridic. Acestea ar trebui luate în considerare în egală măsură și de angajatori, dar și de salariați, arată o analiză a EY România, potrivit Mediafax.

Corina Mîndoiu, partener asociat la EY România, arată că pandemia de COVID-19 a schimbat fundamental modul în care angajații lucrează astăzi, iar prezența în clădirile de birouri a fost înlocuită rapid cu munca de acasă și, în curând, cu munca de oriunde în lume, în locuri în care acum un an părea imposibil să muncești.

Potrivit acesteia, relaxarea măsurilor restrictive impuse în perioada stării de urgență i-a determinat pe mulți angajați să-și mute activitatea cât mai departe de rutina de zi cu zi din locuință, după o perioadă de trei luni în care au fost nevoiți să lucreze numai de acasă.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Noul birou poate fi acum chiar și pe o plajă exotică, la mii de kilometri distanță, dacă vine la pachet cu o conexiune bună la internet. Totuși, mirajul work-from-anywhere poate atrage anumite provocări în materie fiscală și juridică, care trebuie luate în considerare în egală măsură și de angajatori, dar și de salariați”, a spus Mîndoiu.

Astfel, este important de avut în vedere dacă pentru salariul obținut de la angajatorul din România pentru munca prestată din străinătate, angajatul trebuie să plătească taxe în România sau în țara în care își desfășoară activitatea.

Legislația fiecărei țări în parte impune tratamente fiscale diferite.

Prin urmare, consultarea acesteia este esențială, alături de analiza convenției încheiate între România și statul respectiv în materie de taxe și a altor acorduri de securitate socială, după caz, pentru a putea stabili corect obligațiile părților implicate, angajat sau angajator.

De îndată ce angajatul informează compania din România despre planurile sale de a munci peste graniță, este recomandat ca angajatorul să studieze posibilele implicații fiscale generate de emigrarea temporară în țara respectivă.

În caz contrar, angajatul și angajatorul se pot expune unor obligații fiscale suplimentare în țara gazdă, după caz.

În țările membre ale Uniunii Europene, a lucra de la distanță într-o altă țară poate genera obligația angajatorului de a se înregistra în scop de raportare și plată de asigurări sociale în țara de destinație, precum și obligații în sfera impozitului pe profit.

Și alte obligații de raportare pot apărea pentru angajator, precum cele reglementate de directiva europeană privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, sau obligații suplimentare prevăzute de legislația locală din statul unde angajatul alege să lucreze temporar.

Ca urmare, angajatorul trebuie să aibă un cadru de lucru prestabilit pentru astfel de situații care să prevadă drepturile și obligațiile angajatului pe durata muncii din străinătate.

„Anumite state au decis să ușureze procesul prin care cetățenii străini pot locui și lucra temporar pe teritoriul acestora. Unele dintre aceste țări sunt destinații turistice populare, care încearcă prin aceste măsuri să compenseze parțial pierderile cauzate de pandemie. Printre statele care astăzi facilitează procesul de imigrare în acest scop se numără Estonia, Georgia, Barbados, Insulele Bermude și cu siguranță vor mai apărea pe listă și alte țări”, a mai spus Corina Mîndoiu.

Aceasta a precizat că România încă nu oferă niște facilități fiscale în acest sens, specifice lucrului de la distanță, deși o cotă de impozit pe salarii de doar 10% ar putea să fie atractivă pentru angajații străini.

Un astfel de model de lucru din România ar putea atrage și o rezidență fiscală aici, cu doar 10% impozit pe majoritatea tipurilor de venit.

„În concluzie, când angajații aleg să muncească în alte țări decât cea de origine, trebuie să verifice regulile de imigrare în scop de muncă din aceste țări, care în multe cazuri diferă semnificativ față de cele cu scop turistic”, a adăugat reprezentantul EY România.

Având în vedere că revenirea în clădirile de birouri este puțin probabilă în viitorul apropiat, iar tot mai mulți angajați care lucrează acasă vor să schimbe temporar locul de unde muncesc, companiile trebuie să fie pregătite juridic și fiscal de schimbarea de paradigmă de la „work-from-home” la „work-from-anywhere” și să răspundă simultan cerințelor angajaților de a lucra oricând și de oriunde.

Sursa : stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

BANI pentru 14 clădiri sau obiective istorice din Roșia Montană: Lista acestora, după includerea în UNESCO

Publicat

în

BANI pentru 14 clădiri sau obiective istorice din Roșia Montană: Lista acestora, după includerea în UNESCO

Anul 2022 va fi unul benefic pentru patrimonial construit, aflat în pericol, din Roşia Montană. Un număr de 14 clădiri sau obiective istorice primesc în acest an finanţare din partea Ministerului Culturii, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2022.

Finanţarea vine după decizia istorică din 2021, prin care Roşia Montană a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Două clădiri primesc finanţare pentru intervenţii de urgenţă (Bisericile Greco-Catolică şi Romano-Catolică), iar alte două obiective aparţinând cultelor şi administraţiei locale (casa cantorului Bisericii Unitariene şi fostul cinematograf) primesc finanţare pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice.

Elit - Gustul Desăvârșit

Zece obiective (case tradiţionale, căminul cultural, biserici, monumentul funerar / comemorativ al lui Simion Balint şi un obiectiv arheologic – galeria romană din Orlea) au obţinut finanţare pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, prin Apelul tematic Roşia Montană – patrimoniu UNESCO în pericol.

Au putut participa la această competiţie proiecte dedicate monumentelor istorice din Roşia Montană sau clădiri parte din siturile istorice clasate, aflate în proprietate privată sau publică, care au îndeplinit criteriile de eligibilitate stabilite prin ghidul aplicantului şi lege: valoarea clădirii, starea de conservare, importanţa pentru contextul comunitar, regional şi naţional dar şi în cadrul sitului UNESCO, co-finanţare, plan de măsuri de intervenţie, avizul/acordul Direcţiei Judeţene de Patrimoniu etc.

Galeria minieră Orlea din cadrul Muzeului Mineritului, Minvest SA Deva – Filiala Roşia Montană, primeşte pentru prima dată după mulţi ani finanţare pentru reparaţii la portal (finisaje), reparaţii ale planurilor înclinate de acces şi a galeriei orizontale (curăţare şi completare trepte şi rigole laterale, eliberare pământ (steril) şi reparaţii ale suprafeţelor de călcare), reparaţii şi reconfigurări ale sistemului de iluminat, a balustrăzilor şi refacere sprijinire din lemn demonstrativă. Biserica Romano-Catolică va beneficia de înlocuirea părţilor degradate ale şarpantei, revizuirea şi reaşezarea învelitorii, introducerea şorţurilor şi revizuirea sistemului de colectare şi dirijare a apelor pluviale.

Un alt proiect se referă la lucrări de întreţinere la mormântul lui Simion Balint, unul dintre revoluţionarii români care a luptat alături de Avram Iancu, în calitate de prefect al Legiunii Arieşului. Primăria Roşia Montană va primi bani pentru lucrări de reparaţii la clădirea vechiului cămin cultural, precum şi pentru eleborarea documentaţiei tehnico-economice pentru clădirea nr. 185, fostul cinematograf al localităţii.

Celalalte proiecte se referă la reparaţii la fosta şcoală confesională romano-catolică (Casa Albă), reparaţii la Biserica Unitariană, documentaţie tehnico-economică pentru Casa Cantorului Unitarian, intervenţii de urgenţă la Biserica Greco-Catolică, respective lucrări de reparaţii la casele cu nr. 331, 344, 324, 475 şi 451. Valoarea totală a proiectelor este de 926.000 de lei, termenul de finalizare fiind decembrie 2022.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Căpșunarii români refuză să mai lucreze în Italia: În ce țări aleg să meargă

Publicat

în

Căpșunarii români refuză să mai lucreze în Italia: În ce țări aleg să meargă

Românii care au mers ani la rând la cules de căpșuni, în Italia, își schimbă obiceiurile. Spun că fermierii din alte țări le dau bani mai mulți și le asigură condiții mai bune de muncă.

Există, însă, și categoria celor care s-au săturat de munca grea, pe ploaie, sau pe arșiță, și își încearcă norocul, în alte domenii.

Bogdan Ionică are sere în Sicilia, cu legume și fructe, dar și plantații de măslini. Este primul an în care nu găsește oameni care să-l ajute să strângă recolta. Cei care au mai lucrat pentru el îl refuză și îi spun că aleg alte țări în care sunt plătiți mai bine sau pur și simplu rămân acasă.

Elit - Gustul Desăvârșit

Bogdan Ionică, fermier în Italia: „Mai avem de plantat încă un pic din seră, dar mă opresc că nu am forță de muncă și nu reușesc să fac singur. Vor bani mulți, preferă să rămână acasă decât să primească banii care erau înainte. Am nevoie de măcar patru oameni. Multe culturi mi-au rămas în picioare. Nu am putut să le culeg”.

Salarii mai atrăgătoare în Danemarca

În Italia, un culegător este plătit cu 50 de euro pe zi, în timp ce în Spania câștigă 80 – aproape dublu. În tot acest timp, în Danemarca, un zilier ia și 130 de euro.

Toma și soția lui au renunțat să mai trudească în agricultură din cauza condițiilor grele si s-au angajat în domeniul hotelier.

Toma: „Mergi la muncă și dacă o zi mai proastă și nu faci kgilogramele care trebuie, nici bani, nu iei în ziua respectivă. Dacă avea comenzi patronul, trebuia să mergi la muncă să culegi. Așa ,la jobul ăsta, suntem plătiți la oră. Acum sunt atâtea locuri de muncă, atâtea agenții, ai de unde să alegi”.

Bianca, soția lui Toma: „La afine, lucrai afară, lucrai și pe ploaie, obosită. Să stai într-o zi ploioasă acolo nu e deloc ușor. Aici, lucrezi în interior și e altfel”.

În 2022, cele mai multe oferte de muncă au venit din Belgia și Olanda

Adriana Agafon, manager Resurse Umane firmă de recrutare din Danemarca: „Ofertele sunt foarte avantajoase pentru că vin la pachet și cu cazări gratuite, salarii avantajoase, număr de ore mai mare. În Danemarca se câștigă câte 1.500-1.600 de euro pe lună, primesc cazare gratuită, bani de vacanță, ăsta e minimul, avem muncitori care trec de 2.500 de euro pe lună”.

Adriana Sarghie, purtător de cuvânt AJOFM Iași: „Avem locuri de muncă în domeniul agricol pentru persoanele care doresc să muncească la cules de sparanghel, de zmeură. Spre deosebire de anii anteriori, a fost o explozie de oferte pe acest domeniu”.

Conform celor de la Agenția Forței de Muncă, anul acesta, cele mai multe oferte din agricultură au venit din Belgia și Olanda.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni

Publicat

în

Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni

Instanța civilă de contencios civil Alba a anulat deciziile emise de primarul orașului Câmpeni, Pașca Cristian Dan, de numire a doi manageri la unitățile medicale din oraș, respectiv Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni și dispune anularea celor două contracte de management semnate de către primar.

„Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului relativ la petitul 5 al acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Morcan Dragomir faţă de petitele 1-4.

Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul BAR CONSTANTIN CNP * în contradictoriu cu pârâţii SPITALUL ORĂŞENESC CÎMPENI, PRIMARUL ORAŞULUI CÎMPENI şi MORCAN DRAGOMIR şi în consecinţă: Dispune anularea deciziei 1/2021, procesul verbal 2014/2021, decizia 2011/2021, dispoziţia 180/2021 şi contractul de management 7123/2021. Obligă pârâtul SPITALUL ORĂŞENESC CÎMPENI să plătească reclamantului suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Elit - Gustul Desăvârșit

Respinge în rest cererea reclamantului privitoare la cheltuielile de judecată, reprezentând taxă de timbru. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată, azi, 31.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în soluția oferită de către instanță în cazul numirii de la Spitalul Orășenesc Câmpeni.

Soluția oferită de către instanță în cazul numirii de la Spitalul de Broni Cronice Câmpeni

„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului privitor la petitul 6, invocată de către pârâta Mecea Valentina Ileana. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Mecea Valentina Ileana şi Primarul oraşului Câmpeni, invocată de către pârâta Mecea Valentina Ileana şi pârâtul Primarul oraşului Câmpeni.

Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul BAR CONSTANTIN, CNP * cu domiciliul în *, în contradictoriu cu pârâţii SPITALUL DE BOLI CRONICE CÂMPENI cu sediul în *, MECEA VALENTINA ILEANA cu domiciliul în * şi Primarul oraşului Câmpeni, cu sediul în *, şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 1/16.06.2021 emisă de Consiliul de administraţie al SPITALULUI DE BOLI CRONICE CÂMPENI. Anulează procesul verbal – rezultatul final la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, nr. 2838/18.08.2021. Anulează Decizia nr. 2865/20.08.2021 emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor privind ocuparea postului de manager persoană fizică la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni. Anulează procesul verbal- rezultatul final la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, nr. 2867/20.08.2021.

Anulează Dispoziţia nr. 275/14.09.2021 emisă de Primarul oraşului Câmpeni. Anulează contractul de management nr. 1154/14.09.2021 încheiat între pârâtul Primarul oraşului Câmpeni şi pârâta Mecea Valentina Ileana. Obligă pârâtul Spitalul de Boli Cronice Câmpeni la plata către reclamant a sumei de 2750 lei cu titlu cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se depun la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 11.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. ”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare