Actualitate

Până la sfârșitul anului, România ar putea să nu mai deschidă niciun kilometru de autostradă. CNAIR refuză recepţia şoselelor cu probleme

Ioana Oprean

Publicat

în

România ar putea ca anul acesta să nu mai deschidă niciun kilometru de şosea rapidă, în afară de cei 15 kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, inauguraţi în luna martie. Din cauza unor probleme descoperite pe tronsoanele cele mai avansate, Compania de Drumuri refuză să facă recepţia lucrărilor.

Luna aceasta este programat spre inaugurare lotul 3 al autostrăzii Sebeş – Turda, construit de italienii de la Tirrena Scavi. În cadrul unei deplasări pe şantier, au  fost descoperite însă unele fisuri şi drenuri neconforme, a declarat pentru economica.net Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

O Comisie se va deplasa din nou pe acest lot pe 27 noiembrie, iar dacă până atunci nu vor fi remediate problemele constatate, recepţia nu va fi efectuată, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAIR. „Nu mai deschidem loturi de autostradă care au neconformităţi. Nu le construim ca să tăiem panglici, ci să le fie utile oamenilor”, a continuat reprezentantul CNAIR.

Tot anul acesta urma să fie inaugurat şi lotul 4 din Autostrada Sebeş – Turda, construit de austriecii de la Porr. Şi în acest caz au fost constatate probleme, respectiv alunecări de teren, astfel că inaugurarea ar putea fi amânată pentru anul viitor.

„Constructorul încă lucrează la consolidări şi spune că încearcă să le finalizeze anul acesta, dar nu există garanţii că vor fi gata”, a adăugat purtătorul de cuvânt al CNAIR. Acesta a explicat că după precedentul cu lotul 3 din Autostrada Sibiu – Orăştie, CNAIR pune accentul pe calitate şi nu îşi mai asumă deschiderea de autostrăzi cu lucrări neconforme sau nefinalizate integral. Mai mult, CNAIR va aplica penalităţi pentru întârzieri, potrivit lui Şerbănescu.

Curtea de Arbitraj de la Paris a obligat România în luna martie la plata unor despăgubiri de 83 de milioane de lei către italienii de la Salini, care au construit lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, ulterior demolat şi refăcut în regie proprie de Compania de Autostrăzi. Deşi a fost redeschis traficului în octombrie anul trecut, după repararea secţiunii demolate de 200 de metri, problemele de pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăştie sunt departe de a fi rezolvate. Pentru remedierea lor şi finalizarea lucrărilor, şefii de la Drumuri estimează că mai e nevoie de încă 181 milioane de lei. Valoarea iniţială a contractului semnat cu constructorul italian se ridica la 604 milioane de lei.

Pe de altă parte, Asociaţia Pro Infrastructură (API) solicită CNAIR să deschidă circulaţia pe loturi de autostradă chiar dacă lucrările nu sunt finalizate 100%.

API a postat marţi imagini de pe lotul 4 al Autostrăzii Sebeş – Turda. „Aşa arăta acum două zile zona cu probleme din lotul 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, constructor Porr. Mai precis, este vorba de versantul care a alunecat cu tot cu autostradă”, spun reprezentanţii API. Potrivit lor, constructorul a finalizat piloţii foraţi şi urmează turnarea radierului şi finalizarea celor două ziduri de sprijin. Concomitent se poate înainta la aliniamentul drumului – aşternerea balastului stabilizat şi apoi a celor trei straturi de asfalt. „Una peste alta, putem spera în continuare că autostrada va fi gata în acest an, însă DOAR la un stadiu de finalizare suficient de ridicat astfel încât şoferii să poată circula în condiţii de siguranță”, au adăugat reprezentanţii API.

Totuşi, ei menţionează că deschiderea tronsonului în decembrie rămâne incertă pentru că nu este clar dacă autoritățile din CNAIR şi MT vor dori şi vor găsi soluțiile birocratice pentru a da drumul la trafic, având în vedere că lotul nu va fi 100% finalizat în acest an.

Citiți și FOTO, VIDEO. Asociația Pro Infrastructura, despre Autostrada Sebeș-Turda: Deschiderea lotului 4 în luna decembrie rămâne incertă

Loturile 3 şi 4 din Autostrada Sebeş – Turda fac parte din cei 90 de kilometri de autostradă pe care voia să îi inaugureze anul acesta fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul Noua Casă 2026: Avansul minim ar putea fi redus de la 15% la 5%. Cine ar putea beneficia

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Noua Casă 2026: Avansul minim ar putea fi redus de la 15% la 5%. Cine ar putea beneficia Regulile programului „Noua Casă” ar putea fi schimbate. Parlamentarii vor să dea o şansă mai multor tineri sub 35 de ani care strâng bani pentru o locuinţă și propun reducerea avansului minim de la 15% la […]

Citește mai mult

Actualitate

1-5 august 2026 | Cod galben și portocaliu de caniculă în Alba și alte zone din țară: Val de căldură intens, temperaturi extreme și nopți tropicale. Trei județe sub cod roșu

Ioana Oprean

Publicat

în

1-5 august 2026 | Cod galben și portocaliu de caniculă în Alba și alte zone din țară: Val de căldură intens, temperaturi extreme și nopți tropicale. Trei județe sub cod roșu Meteorologii ANM au emis o nouă inofrmare meteo de caniculă, valabilă în perioada 01 august, ora 10 – 05 august, ora 10 în Alba […]

Citește mai mult

Actualitate

Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Care este stadiul lucrărilor pe șantierul celor 4 loturi de aproape 70 de km care vor face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu – Brașov

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Care este stadiul lucrărilor pe șantierul celor 4 loturi de aproape 70 de km care vor face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu – Brașov Autostrada Sibiu–Făgăraș se află în șantier pe toate cele patru tronsoane începând de anul trecut. Lucrările pe cele patru loturi care va prelua o mare […]

Citește mai mult